Bombardamente aeriene vizau vineri după-amiaza obiective ale forţelor pro-Gaddafi la Ajdabiya, un oraş din estul Libiei aflat sub controlul loialiştilor, rebelii afirmând că profită de acestea pentru a purta ofensive, relatează AFP, preluat de Mediafax.
Puteau fi auzite avioane, iar exploziile se multiplicau, în timp ce o enormă coloană de fum se ridica din acest sector.
"Am intrat în oraş. În curând, porţile de Est şi de Vest ale oraşului vor fi cucerite, le atacăm", a declarat colonelul Mohamad Ehsayer, care a dezertat, pentru a se alătura rebeliunii.
"Atacăm poarta de Est. Ei au acolo aproximativ 15 tancuri şi circa 50 de oameni. Nu au altă opţiune decât să se predea", a dat el asigurări, pe un drum, la câţiva kilometri est de acest oraş-cheie, situat la 160 de kilometri sud-vest de Benghazi, fieful insurgenţilor.
Colonelul Mohamad Ehsayer a ieşit din Ajdabiya la bordul unei camionete în care se aflau două corpuri neînsufleţite, mercenari din cadrul forţelor colonelului Muammar Gaddafi, potrivit afirmaţiilor sale.
Potrivit unor mărturii concordante, la câţiva kilometri est de Ajdabiya, rebelii efectuează incursiuni tot mai frecvente, cu scopul de a relua controlul asupra oraşului.
"Maşini ale revoluţionarilor au intrat în centrul oraşului, luptele s-au apropiat tot mai mult de casa noastră, trebuia să plecăm", a declarat un sirian, Abdel Rauf, în vârstă de 43 de ani, înghesuit într-o camionetă, alături de aproximativ zece alte persoane.
Zeci de locuitori din acest oraş de pe coasta libiană fugeau cu maşini civile către deşert, printr-una dintre porţile oraşului, ale cărui căi de acces spre est şi vest se aflau, în continuare, sub controlul forţelor loialiste.
"Până acum, am făcut faţă, dar de-acum nu mai este posibil", a explicat Mansour Zaqzaq, în vârstă de 42 de ani.
"De ieri, femeile şi copiii plâng fără încetare, ia