Mircea Susnea Conducerea Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor si-a prezentat vineri raportul de activitate pentru anul 2010 si strategia privind realizarea planului de actiuni pentru anul in curs. Potrivit raportului, au fost depasiti indicatorii programati la majoritatea punctelor, cele mai mari probleme intampinate fiind legate de finantarea activitatii.
In ceea ce priveste monitorizarea si supravegherea sanitara veterinara, la nivelul anului 2010 au fost diagnosticate 24 cazuri de turbare, din care 13 la vulpe, sase la bovine, doua la pisica si trei la cai.
La capitolul leucoza bovina, cunoscuta si drept "cancer" sau "leucemie" la vite, anul trecut au fost inregistrate 409 animale bolnave, aflate in 337 gospodarii, din 73 localitati. "Au fost eliminate prin sacrificarea la abator si despagubirea proprietarilor 175 bovine, iar programul continua si in 2011. In acest an au fost deja sacrificate 59 animale si speram sa avem fonduri suficiente pentru acordarea de despagubiri, ca sa putem stinge focarele", a declarat Mircea Susnea, directorul DSVSA Iasi.
Leucoza enzootica bovina a fost depistata in judet incepand din anul 1965. In fiecare an se inregistreaza un numar mare de animale depistate seropozitiv.
Veterinarii au depistat 9 cai cu anemie
O alta boala pe care veterinarii ieseni vor s-o elimine, in acest an, din judet este anemia infectioasa la cai. "Anemia infectioasa evolueaza in Iasi din 1995, iar numarul animalelor depistate pozitiv a crescut de la un an la altul, pentru ca lipsa fondurilor necesare pentru despagubirea proprietarilor a facut sa nu poata fi eliminate cabalinele bolnave. In 2010 au fost diagnosticati 127 cai bolnavi de anemie si au fost sacrificati 204. La sfarsitul lunii decembrie nu mai aveam nici un animal depistat pozitiv, dar in acest moment avem deja noua cai cu anemie. S