Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proteste în lumea arabă: Urmează Siria?

Publicat in Romania Libera, duminică 27 martie 2011 ·

Este regimul preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad, următorul care va cădea, în contextul valului de mişcări sociale care a cuprins lumea arabă la începutul acestui an - este o 'întrebare de un milion de dolari', la care urmează să răspundă ambasadori din ţări ale Uniunii Europene la Damasc, nota EUObserver, citat de Agerpres.

O sursă diplomatică occidentală a indicat că o 'analiză profundă şi substanţială' a situaţiei din Siria şi efectele acesteia asupra relaţiilor ţării cu Uniunea Europeană va fi prezentată săptămâna viitoare, iar până atunci şefii misiunilor diplomatice ale UE la Damasc vor da dovadă de reţinere.

Un punct de vedere emis recent este că mai mulţi tineri protestatari din Damasc, utilizatori de internet, s-ar detaşa de revoltele de tip tribal din sudul ţării, considerând că Al-Assad mai reprezintă o posibilitate de reformare a ţării, înaintea declanşării unei mişcări populare de protest sau a unei insurecţii, de genul celei din Libia, împotriva colonelului Muammar Gaddafi.

În decurs de o săptămână, forţele de ordine siriene ar fi ucis între 15 şi 100 de persoane, în confruntări generate de diferenţe interetnice, la Deraa, un oraş situat în apropierea graniţei cu Iordania. Membri ai unui clan au ieşit în stradă, cerând eliberarea a 15 elevi, arestaţi după ce au inscripţionat pe pereţi slogane inspirate de recentele revolte din Egipt şi Tunisia. Aproximativ 20.000 de oameni au fost prezenţi joi la funeraliile a nouă 'martiri', ucişi recent de forţele de ordine, scandând slogane antiguvernamentale.

Deocamdată, situaţia este relativ calmă la Damasc, unde studenţii se pregătesc de sesiune.

Nadim Houry, analist la filiala din Beirut a organizaţiei pentru drepturile omului Human Rights Watch, nu a fost în măsură să ofere un răspuns clar, apreciind că ziua de vineri ar putea fi un 'moment-cheie', dacă d

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 3 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 2 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 2 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum o ora
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 5 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 5 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 6 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 8 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

17°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
mie.

14°/21°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

15°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°