Li se spune "kamalari". Vândute de la vârste fragede, pentru că sunt sărace şi aparţin unor caste inferioare, suportă bătăi şi abuzuri din partea celor care au drept de viaţă asupra lor. Le cumpără şi pe post de cadouri, pentru proprii copii.
Urmila avea 5 ani când a fost vândută unui avocat dintr-o familie respectată. Purta un costum elegant şi ochelari de soare. "Nu mai văzusem niciodată o asemenea îmbrăcăminte", îşi aminteşte tânăra din satul Manpur, citată în ediţia internaţională a cotidianului german Der Spiegel.
Era la începutul lui ianuarie, după începerea festivalului Maghi; era una din zilele reci când Tharu sărbătoresc Anul Nou. Şi perioada în care îşi vând fetele.
Urmila locuia într-o colibă de pământ, cu cei 10 membri ai familiei. Pe acoperiş creşteau dovleci, iar câţiva porci se bălăceau în noroi. Ştia că venise rândul ei. Surorile şi cumnatele ei erau deja kamalari. Ele îi povestiseră de bătăile şi umilinţele la care erau supuse. S-a rugat de mama ei să nu o dea, dar nu era decizia ei. Omul în costum a negociat cu fratele cel mai mare, pentru că el întreţinea familia. Băiatul a primit pe sora lui 4.0000 rupii, adică 50 euro.
O fetiţă cadou
Urmila şi-a petrecut prima noapte pe podea, întinsă pe o pătură, lângă o altă sclavă cumpărată recent de stăpân. În casă, oamenii sărbătoreau nunta fiului proprietarului. Totuşi, fetiţa a fost cadoul pentru fiica avocatului, care locuia la Katmandu.
"Este aşa de slăbuţă şi de pirpirie", a spus noua stăpână a Urmilei. "Cum o să muncească în casă?", a adăugat ea. De atunci înainte, copila avea să i se adreseze cu "maharani", adică "doamnă", iar copiilor ei, cu "prinţ" şi "prinţesă". Abia peste 4 ani urma să îşi vadă părinţii din nou şi peste încă 11 avea să fie liberă.
La 20 de ani, Urmila s-a întors la şcoală. Deşi ar trebui să-i ceară fostului proprietar plata pentru cei 15
