În momentul de faţă, politica monetară se află într-un cerc vicios pe care singură şi l-a creat. A existat posibilitatea să fie micşorate dobânda de referinţă şi rezervele minime obligatorii pentru a încuraja creditarea, dar nu s-au micşorat.
Acum va trebui majorată dobânda de referinţă ca să se micşoreze efectul inflaţionist al creşterii preţurilor, dar această măsură va diminua şansele de revenire a creditării. O altă posibilitate constă în întărirea monedei naţionale prin intervenţii directe sau prin limitarea lichidităţilor, cu unele implicaţii asupra exporturilor. Probabil că în lupta cu inflaţia se vor utiliza ambele variante. În schimb, tendinţa de revenire a economiei va avea de suferit de pe urma majorării dobânzii de referinţă datorită efectelor negative asupra consumului şi investiţiilor.
Un ajutor pe care s-ar putea să-l primim constă în micşorarea preţurilor alimentelor şi al petrolului de pe pieţele externe. Preţul petrolului depinde foarte mult de evoluţiile din ţările arabe. Preţul carburantilor este ridicat, iar dacă se menţine la nivelul actual atunci influenţa asupra preţurilor din acest an va fi de aproape 4%. În schimb, preţurile alimentelor e greu de crezut că se vor reduce ţinând cont de distorsiunile existente între cerere şi ofertă pe plan internaţional. Probabil că un an agricol bun ar putea schimba situaţia. De asemenea, este posibil ca, din cauza puterii de cumpărare scăzute, comercianţii să renunţe la tendinţa de creştere a preţurilor şi să accepte marje mai mici de profit.
Pe de altă parte, creşterea preţurilor la alimentele de bază şi carburanţi precum şi creşterea TVA de anul trecut au făcut să avem în februarie o inflaţie anualizată de aproape 7,6%. În mod normal, cererea redusă şi stabilitatea monedei naţionale ar fi trebuit să limiteze presiunile inflaţioniste determinate, în prima fază, de creşterea impozitelor
