Povestea epopeii "Ţiganiada" păstrează şi astăzi aproape o aură de mister, căci textul lui Ioan Budai-Deleanu n-a avut în istoria literaturii române cea mai fericită soartă... Acum, în colecţia BPT, "Ţiganiada" dezvăluie şi se dezvăluie ca o nouă lume şi primeşte şansa la (re)citire.
Despre destinul acestei epopei am stat de vorbă cu Marius Chivu, unul dintre cei mai importanţi critici români ai momentului, autorul prefeţei noii ediţii a "Ţiganiadei".
Am să încep cu întrebarea dumneavoastră din finalul prefeţei. Mai poate fascina epopeea astăzi?
Marius Chivu: Eu aşa sper. Pentru că are o istorie a receptării sinuoasă şi interesantă, dar, mai ales, pentru că este o epopee sofisticată, plină de umor, cu pasaje şi personaje memorabile, scrisă de un autor foarte inteligent şi despre care nu ştim prea multe (De la I.B. Deleanu n-a rămas nici o fotografie, nici măcar semnătura). Spun însă în prefaţă că pentru a mai fascina, "Ţiganiada" nu trebuie oferită cititorilor ca o operă clasicistă, aproape compilatorie şi militantă, adică drept un poem satiric-alegoric, cu cheie, îndreptat împotriva stărilor social-politice şi cultural-religioase deplorabile din Transilvania sfârşitului de secol al XVIII-lea şi început de secol al XIX-lea. "Ţiganiada" este un poem epic burlesc, parodic, o adevărată "comedie a literaturii", cum la noi nu s-a mai scris până la "Levantul" lui Mircea Cărtărescu. Poate fi savurată mai bine acum decât la 1800, când a fost scrisă, pentru că, între timp, ştim mai multe despre literatură şi despre trucurile ei. Cred că "Ţiganiada" n-ar fi avut cititori dacă ar fi fost publicată atunci. N-ar fi înţeles mare lucru.
"Ţiganiada", s-a spus adesea, o spuneţi şi dumneavoastră, este una din acele opere cu ghinion... De ce a avut ghinion "Ţiganiada" lui Budai-Deleanu?
Mai întâi, pentru că, după ce că n-a fos
