Lipscanii de la Leipzig (Lipsca) aduceau la Bucureşti, pe la 1700 cele mai fine ţesături. Pe la 1750 uliţei din buricul târgului i s-a spus Lipscani şi nu întâmplător.
Aici veneau carele cu marfă de la vestitul târg de la Leipzig (Lipsca, aşa cum îi spuneau neguţătorii). Ehe, ce vremuri! Negustorii de pe Lipscani etalau în vitrine cele mai fine mătăsuri şi stofe, dar aduceau şi ţesături mai ieftine pentru cei care aveau pungile mai goale.
Era o adevărată sărbătoare alegerea materialelor pentru cele mai distinse rochii ale doamnelor şi pentru cele mai elegante vestoane bărbăteşti. Stofele, mătăsurile ori dantelele erau alese cu migală. Jupânul ori jupâneasa îşi invitau muşteriii în prăvălie şi le arătau marfa pe care o avea fiecare, încât cucoana şi musiu să-şi găsească ţesăturile dorite.
Nimeni nu se grăbea. Negustorii îşi serveau târguitorii cu dulceaţă şi apă rece în zilele călduroase de vară, în timp ce iarna le ofereau ceai şi cafea. Erau date jos de pe raft valuri întregi de ţesături elegante, apoi, când domnii îşi alegeau mărfurile, cumpărăturile erau împachetate şi trimise acasă. Aici intervenea măiestria croitorilor, pentru ca, mai apoi, cuconiţa şi domnul să-şi poată etala somptuoase vestimentaţii.
Ghermeşit, cutnie şi mătase
Dar nu numai negustorii de pe Lipscani erau cei care vindeau astfel de mărfuri. Obiecte şi mătăsuri scumpe ajungeau şi în celelalte târguri mari ale Ţărilor Române. Radu Rosetti a surprins în volumul "Amintiri" câteva aspecte ale vestimentaţiei şi tabieturile acelor ani: "Albiturile se confecţionau în casă, din inuk sau din cânepa recoltată în ţară; (…) Încălţămintea obişnuită se făcea din piele dubită şi lucrată de meşteri pământeni, iar cea de lux, pentru meşti, papuci, iminei şi ciubote purtate la ocaziuni mari, se aducea de la Ţarigrad. Tot de la Ţarigrad şi din schel