La doar patru luni după sentinţa similară a Tribunalului Bihor, Curtea de Apel Oradea a desfiinţat săptămâna trecută, definitiv şi irevocabil, toate hotărârile prin care Consiliul Local instituia în 2009 obligativitatea reabilitării imobilelor din centrul oraşului.
Primăria a pierdut la un scor categoric "războiul faţadelor" declanşat de Prefectură. Şi, odată cu acesta, şi şansa renovării clădirilor...
Războiul faţadelor
Războiul dintre Primărie şi Prefectură a început în octombrie 2010, când prefectul Gavrilă Ghilea a atacat ca ilegale toate cele patru hotărâri prin care Consiliul Local prevedea obligativitatea reabilitării faţadelor. Conform legii, atacarea în contencios a suspendat automat HCL 705 şi 1.027 din 2009, precum şi HCL 36 şi 367 din 2010, care instituiau contribuţia proprietarilor de clădiri, persoane juridice şi fizice, la reabilitarea imobilelor din centru, fixând totodată condiţiile prin care Primăria se angaja să-i crediteze pe orădeni, fără dobândă, pentru finanţarea lucrărilor.
Atacul în contencios s-a lăsat cu scandal. Într-o postare pe blogul său, primarul Ilie Bolojan l-a numit pe prefectul Gavrilă Ghilea "politruc" deoarece a atacat HCL-urile la un an de la adoptare, chiar când urmau să fie aplicate, deşi anterior tot prefectul le dăduse aviz de legalitate. La rându-i, Ghilea a replicat printr-un comunicat de presă că Bolojan "politizează o problemă pur tehnică" şi că îi face "hoţi şi incompetenţi" pe cei care nu gândesc ca el.
Contribuţie, nu taxă!
În decembrie 2010 Tribunalul a dat câştig de cauză Prefecturii. Instanţa a anulat hotărârile apreciind că, deşi "lăudabilă", iniţiativa municipalităţii nu poate fi realizată prin instituirea unor obligaţii "care nu au corespondent în normele legale". Judecătorii au argumentat că, sub acoperirea termenului de contribuţie, Primăria introduce de fapt o taxă specială,