Ţi-ai văzut visul împlinit. Munca depusă ani de zile a fost până la urmă recunoscută. Eşti şi tu şef!

Acum, când ţi-a venit rândul să fii judecat de alţii, o să-ţi mai aminteşti ce gândeai despre ei? Nu de mult auzeai la o cafea cu colegii comentarii răutăcioase: „Au uitat de unde au plecat", „Nu înţeleg ce le cer subalternilor, sunt doar nişte ecouri fără logică ale celor sus- puşi" etc.

Cum vezi asumat acest rol, atât de dorit? Şi de ce? Iată câteva posibile situaţii sumarizate din experienţa clienţilor mei:

În structurile corporaţiilor, funcţia de management include o recunoaştere a competenţelor tehnice, nu întotdeauna însă şi abilităţile de lider. Poate n-ar fi rău să-ţi dezvolţi modul în care comunici, să cauţi disponibilitatea pentru cunoaşterea membrilor echipei din noua postură şi, poate cel mai greu lucru pe care ţi-l propui, să-ţi păstrezi obiectivitatea în gestionarea relaţiilor cu persoanele pe care le simpatizezi în viaţa particulară.

Poate că senioritatea se poate asimila cu o titulatură la fel de valorizantă fără să se atribuie persoanei şi coordonarea altor membri. De ce să fiu şef? Nu mi se potriveşte acest rol, prefer să răspund numai pentru propriile acţiuni.

Modelul de management al înaintaşilor mi se potriveşte? Pot schimba ceva? Am resurse de timp şi energie să fac acest lucru simultan cu noile responsabilităţi? Şi, dacă această încercare o să mă coste pierderea funcţiei de şef? Preferabil ca acestei analize să-i dedici timp înainte de a primi decizia numirii pe funcţie.

Da, cărţile şi cursurile de management sunt o soluţie. Cu condiţia să preiei din ele numai ce ţi se potriveşte şi este în acord cu scopul companiei. Nici un angajator nu-şi doreşte ca prin numirea ta pe funcţie să revoluţioneze structura din care faci parte. Oricât de mult ţi-ai dori să-ţi exerciţi noul rol diferit de ce se practică în compani