Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum să se comunice într-o companie

Publicat in Romania Libera, luni 28 martie 2011 · · ·

Mesajul transmisîntr-o organizaţie cu angajaţi împărţiţi pe mai multe niveluri de management sau în departamente diverse este greu de controlat pentru a i se vedea finalitatea. Astfel, o soluţie care să încurajeze noi modalităţi de colaborare între angajaţi, mărind astfel productivitatea, este crearea unui blog intern accesibil tuturor.

Bogurile interne sunt instrumente puternice de comu­nicare şi informare, accesibile unei comunităţi închise, care au drept scop motivarea sau ajutarea membrilor acesteia. În cazul firmelor, acest tip de blog poate avea un succes extraordinar într-o perioadă în care discuţiile faţă-n faţă şi transmiterile de mesaje mai departe sunt din ce în ce mai puţin prezente.

Conform analizei TreeWorks, „Blogurile - Metode alternative de comunicare şi promovare pentru corporaţii", există organizaţii mari, precum Google, IBM, Microsoft, HP sau Macromedia, care au cel puţin câteva bloguri interne, specializate în funcţie de targetul sau de scopul lor şi chiar încurajează angajaţii să îşi creeze bloguri interne. „Potrivit Financial Times, aceste tehnologii de networking încurajează noi modalităţi de colaborare între angajaţi, mărind astfel productivitatea", se arată în analiza TreeWorks.

De la blog corporatist, la blog intern

Evoluţia blogului intern în companii a fost una firească de-a lungul timpului, impusă de creşterea numărului angajaţilor dintr-o organizaţie şi nevoia de o comunicare transparentă pentru un management de calitate. „În urmă cu câţiva ani, blogul corporate a deschis o nouă poartă de comunicare pentru companii. Iniţial, el a fost adoptat de companiile, unde masa mare de clienţi dorea să ştie mai multe despre brandul lor favorit. Blogul intern a devenit următorul nivel de comunicare organizaţională, de multe ori substituind chiar şi mailurile", explică Petru Păcuraru, managing director al Human Performance

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 43 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 36 minute
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 4 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Vladimir Putin va merge în Coreea de Nord, iar vizita este „în curs de pregătire”, anunță Kremlinul

HotNews acum 3 ore
O vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord este „în curs de pregătire”, a afirmat vineri Kremlinul, prin vocea purtătorului său de cuvânt, pentru agenția rusă de presă RIA Novosti, potrivit AFP. Liderul nord-coreean Kim Jong Un îș

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°