Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Astăzi este ziua ta, Dan Bittman

Publicat in Jurnalul, marți 29 martie 2011 ·

A încercat de toate de-a lungul vieţii. Şi-a ales muzica pentru că era aproape de sufletul lui şi de firea sa, să spunem rebelă, dar cu o cauză. Deşi absolvent al Facultăţii de Hidrotehnică este cântăreţ, compozitor, actor şi prezentator tv. Idol al multor generaţii, familia reprezintă motivul pentru care zâmbeşte în fiecare zi. Dan Bittman îşi sărbătoreşte astăzi ziua de naştere, iar Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.

“Anul care a trecut a fost un an agitat pentru mine, dar cred că mai agitat va fi anul 2011, cel prin ce trecem. Pe lângă curiozitatea pe care mi-am satisfăcut-o, aceea de a fi consilier de ministru de finanţe, 2010 a fost un an în care s-a simţit din plin recesiunea, criza. Anul acesta mi se pare mai trist decât cel care a trecut, aşa că nu mă simt într-o stare nemaipomenită acum, de ziua mea. Am un sentiment de zădărnicie, de trai într-o ţară care nu se mai trezeşte şi nu am ce să fac, trebuie să fiu părtaş la toate lucrurile acestea. Viaţa mea e totuşi sub semnul echilibrului pentru că am nişte copii şi o familie care mă fac să uit grijile, problemele şi umilinţele la care suntem supuşi cu toţii în fiecare zi. Vreau eu să fiu vesel sau trist, viaţa lor e legată de mine şi trebuie să merg înainte orice s-ar întâmpla, aşa cum consider eu că trebuie să meargă lucrurile. O zi pierdută este este o zi în care trebuie să iei totul de la capăt şi asta ni se întâmplă de 25 de ani încoace. O zi pierdută mi se pare cea în care trebuie să demonstrezi încă o dată cine eşti de fapt, şi încă o dată. Că eşti cinstit, că joci după reguli şi nu eşti un infractor. Aşa am ajuns zilele acestea, să fiu nevoit să demonstrez că de fapt sunt o persoană respectabilă, o persoană care nu înşală statul, contribuabilii şi aşa mai departe. Lucruri triste care nu au nici o legătură cu partea mea artistică şi cu meseria pe care m-am hotărât, la un moment dat, s

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Revoltele din Noua Caledonie: Starea de urgență va fi ridicată luni, aeroportul rămâne închis

HotNews acum 29 minute
​Starea de urgență din Noua Caledonie va fi ridicată, a anunțat președinția franceză, dar aeroportul internațional va rămâne închis până duminică, în ciuda unei diminuări treptate a tensiunilor, transmite France Presse. Pușcași marini din armata Fra

Gitanas Nauseda şi-a anunţat victoria în alegerile prezidenţiale din Lituania

Mediafax acum 21 minute
Lituanianul Gitanas Nauseda şi-a anunţat realegerea într-un scrutin prezidenţial duminică, în urma unei campanii dominate de preocupările de securitate din Uniunea Europeană şi membru NATO, alături de Rusia. Naţiunea baltică de 2,8 milioane de oamen

Cutremur cu magnitudinea 6,6 în apropierea arhipelagului Tonga din Pacificul de Sud

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a lovit luni arhipelagul Tonga din Pacificul de Sud, a anunţat Institutul Geologic al SUA (USGS). Seismul a avut loc la o adâncime de aproximativ 112 kilometri, la mai puţin de 200 de kilometri nord de Nuku'alofa, cap

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 8 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 9 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 12 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 4 ore
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Farul Constanța Under-18 a câștigat Liga de Tineret și va reprezenta România în Youth League (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Echipa Under-18 de la Farul Constanța a câștigat Liga de Tineret (competiție rezervată jucătorilor născuți după 1 ianuarie 2006), învingând în finala de la Târgoviște FCSB. Scorul a fost 1-0 (0-0), prin golul marcat de Luca Băsceanu, în minutul 87,

Vremea

București
acum

13°
lun.

13°/20°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

11°
lun.

11°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°