Finalizarea celui de-al doilea terminal de călători la Aeroportul Henri Coandă a dat ocazia premierului Emil Boc să anunţe că Romnia este pregătită pentru aderarea la Schengen.
"Noul terminal al Aeroportului Henri Coandă demonstrează că suntem pregătiţi pentru aderarea la Schengen", a declarat premierul Emil Boc.
De asemenea, Traian Igaş, ministrul de interne, aşteaptă ca Bruxelles să dea undă verde aderării la Schengen.
Construcţia noului terminal, cu o suprafaţă de 16.600 metri pătraţi şi 24 de porţi de îmbarcare, a presupus o investiţie de 60 milioane euro, finanţarea fiind asigurată din sursele proprii ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti şi din credite interne.
Terminalul a fost proiectat pentru a răspunde şi cerinţelor impuse de aderarea României la Spaţiul Schengen, iar numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de la 5 la 14 unităţi.
Premierul Emil Boc a participat, marţi, împreună cu miniştrii Transporturilor şi Internelor, la inaugurarea celui de-al doilea terminal pentru călători al Aeroportului Henri Coandă-Otopeni, iar prima aeronavă sosită la acest punct a fost o cursă Tarom Bucureşti-Bruxelles.
Cum schimbă noul terminal Aeroportul Otopeni
Clădirea, proiectată pentru a răspunde cerinţelor impuse de aderarea României la Spaţiul Schengen, a fost construit prin extinderea vechiului terminal de plecări şi are forma unei viori.
Noul terminal face parte dintr-un program mai larg de modernizare aeroportului, care va creşte capacitatea acestuia la şase milioane de pasageri pe ani, faţă de 4,5 milioane în prezent. Clădirea are o suprafaţă de 16.600 de metri pătraţi şi 24 porţi de îmbarcare - faţă de nouă porţi până acum. Numărul pasarelelor de îmbarcare/debarcare a crescut de asemenea de la 5 la 14 unităţi. Costul investiţiei se ridică la 60 de milioane de euro. Potrivit Companiei Naţional