Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Compozitorii" retrocedărilor Liviu Pătraşcu, şef la Primărie şi pe Baba Novac (documente)

Publicat in Ziua Constanta, marți 29 martie 2011 ·

În 2002, prin dispoziţia 3750, primarul municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, a împroprietărit-o pe Laura Mariana Leşe cu terenuri în suprafaţă totală de 199.866,3 metri pătraţi, în valoare de 8.830.966 de dolari

Şeful Serviciului de Transport Local şi Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa, Liviu Pătraşcu, este vecin cu judecătorul Marius Epure, cu afacerista Mihaela - Elvira Chiriac şi cu viceprimarul Decebal Făgădău. Împart retrocedările.

Potrivit declaraţiei de avere din octombrie 2010, Pătraşcu deţine patru terenuri, dintre care trei în cartierul Baba Novac, zona Compozitorilor. Este vorba despre loturile 24, 25 şi 51, care măsoară 305,94 mp, 263,43 mp, respectiv 518,43 mp. De asemenea, angajatul lui Radu Mazăre mai are şi un teren agricol la Topalu (1/6 din 3.000 mp). Pe lista avuţiilor şefului de serviciu se numără un apartament pe Aurel Vlaicu, o casă în Compozitorilor, un alt apartament pe Prelungirea Liliacului (3/8, moştenire din anul 2009) şi o motocicletă Yamaha cumpărată în 1991. Nici la capitolul bani în bancă nu stă rău. Are conturi (3.000 lei - 2007, Banca Transilvania, 11.000 lei - 2007, Banc Post şi 5.050 euro - 2006, ING) şi depozite bancare (70.000 lei - 2007-2009, Banca Transilvania, 9.000 lei - 2008, Banc Post, 5.000 lei, Trezorerie). La capitolul salarii, Pătraşcu a declarat că a câştigat 38.465 lei, iar nevasta sa, Eli Mihaela, 60.681 lei. La lefuri se adaugă şi o pensie, în baza legii 42/90, de 20.400 lei, al cărei beneficiar este şeful Serviciului de Transport Local şi Organizare Evenimente.

De la Leşe la SCJU?!

Declaraţia de interese ne prezintă două contracte destul de interesante cu Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, condusă de PSD-istul Radu Babuş şi aflată în subordinea primăriei: închiriere în baza legii 42/1992, din 2001 până la vânzare, 76 lei pe lună şi licitaţie,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 26 minute
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 59 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum o ora
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 2 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 5 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 9 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 8 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 8 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°