Elevii de la Grupul Şcolar Cogealac organizează, mâine, activitatea finalǎ a Clubul de ecologie Gardienii Naturii, care constǎ îninaugurarea Radioului Eco: Gardienii Naturii.Cercul de ecologie EcoChampions a inclus 11 cursuri, care au acoperit noţiuni teoretice şi practice de protecţia mediului. Radio Eco: Gardienii Naturii este continuarea proiectului EcoChampions, astfel încât membrii comunităţii Cogealac se implică în identificarea, dezbaterea, rezolvarea, anticiparea problemelor eco-civice. Radioul şcolar va fi o cale pentru dezvoltarea comunicării concrete, o posibilitate pentru stimularea încrederii în sine şi socializare, prin promovarea activităţilor de voluntariat eco-civice şi culturale. „Având în vedere avansul tehnologiei informaţionale care schimbǎ modul nostru de viaţǎ, de comunicare cu cei care ne înconjoară, de receptare şi transmitere de informaţii, proiectul încurajează implicarea voluntarǎ în activitǎţile eco-civice ale şcolii, prin facilitarea comunicǎrii între şcoalǎ, educabili şi comunitate în cadrul emisiunilor difuzate de postul de radio al şcolii", a precizat profesorul raluca Grigore.
Elevii de la Grupul Şcolar Cogealac organizează, mâine, activitatea finalǎ a Clubul de ecologie Gardienii Naturii, care constǎ îninaugurarea Radioului Eco: Gardienii Naturii.Cercul de ecologie EcoChampions a inclus 11 cursuri, care au acoperit noţiuni teoretice şi practice de protecţia mediului. Radio Eco: Gardienii Naturii este continuarea proiectului EcoChampions, astfel încât membrii comunităţii Cogealac se implică în identificarea, dezbaterea, rezolvarea, anticiparea problemelor eco-civice. Radioul şcolar va fi o cale pentru dezvoltarea comunicării concrete, o posibilitate pentru stimularea încrederii în sine şi socializare, prin promovarea activităţilor de voluntariat eco-civice şi culturale. „Având în vedere avansul tehnologiei informaţionale