Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai puţin cu 100.000 de elevi în următorul an şcolar

Publicat in Romania Libera, marți 29 martie 2011 ·

Cifra de şcolarizare pentru învăţământul preuniversitar în anul 2011-2012 va fi cu peste 50.000 de locuri mai mică faţă de anul şcolar actual, în schimb, în universitar vor fi cu 236 locuri mai multe, potrivit unui proiect al Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, scrie Mediafax.

"Ţinând seama că, la nivelul învăţământului preuniversitar de stat, pe ansamblu, se înregistrează o scădere a cifrei de şcolarizare faţă de planul aprobat pentru anul şcolar precedent (cu 50 de mii de locuri) apreciem că, pentru anul şcolar 2011 - 2012, proiectul de Hotărâre înaintat Guvernului României nu generează cheltuieli bugetare suplimentare şi nici creşteri numerice ale totalului normelor/posturilor didactice la nivel naţional. Cifrele propuse au caracter maximal, nu pot fi depăşite şi nu vor fi repartizate inspectoratelor şcolare decât după o atentă şi corectă analiză în funcţie de populaţia şcolară existentă, de opţiunile acestora şi de asigurarea calităţii educaţiei, urmărind corelarea pregătirii profesionale cu necesarul calificărilor solicitate de piaţa muncii, precizează proiectul MECTS", se arată în proiectul postat pe site-ul MECTS.

Prin proiectul de plan de şcolarizare pentru anul 2011 - 2012, inspectoratele şcolare au confirmat că se încadrează în numărul de posturi repartizat, cu respectarea prevederilor HG 1395/2010, privind finanţarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, finanţate din bugetele locale, pe baza standardelor de cost pe elev/preşcolar pentru 2011.

Acelaşi proiect prezintă defalcat situaţia locurilor din preuniversitar.

Astfel, MECTS susţine menţinerea cifrei de şcolarizare la nivelul anului şcolar precedent pentru elevii din învăţământul special, pentru clasele cu program de artă şi sportiv şi pentru elevii din cluburile sportive şcolare, dar pe de altă parte, scăderea cifrei de şcolarizare, în concor

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 5 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 54 minute
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum o ora
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

Dinamo Bucureşti câştigă dubla de baraj cu Csikszereda şi rămâne în Superligă

Mediafax acum 2 ore
Ciucanii au jucat ofensiv din startul meciului şi în minutul Jebarri 13 a marcat unul dintre cele mai frumoase goluri ale sezonului, direct la vinclul porţii lui Golubovic. Reuşita a fost anulată la intervenţia arbitrajului VAR, pentru un offside la

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 19 minute
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 2 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Un adolescent din Braşov şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile destinate adulţilor / El a fost prins de către jandarmi

News.ro acum 2 ore
Un adolescent din municipiul Braşov a intrat în atenţia autorităţilor, fiind suspectat că şi-a falsificat cartea de identitate pentru a putea intra în cluburile din Centrul Civic din municipiu, destinate adulţilor. El a fost prins de către jandarmi

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 5 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 6 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume va obţine un nou mandat în România

Adevarul acum 5 ore
Cel mai longeviv guvernator al unei bănci centrale din lume, Mugur Isărescu, este pregătit să fie confirmat pentru un nou mandat de cinci ani, parlamentarii urmând să voteze până la finalul lunii viitoare prelungirea acestuia, transmite Bloomberg.

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/22°
mie.

14°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/28°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/18°
mar.

13°/21°
mie.

14°/22°
joi

13°/25°
Constanta
acum

14°
lun.

12°/17°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

11°/21°
mar.

12°/19°
mie.

11°/19°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

14°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°