Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un preot din Cluj a vândut terenul parohiei şi a fugit cu jumătate de milion de euro

Publicat in Cotidianul, marți 29 martie 2011 ·

Scandal la biserică, într-o comună din judeţul Cluj. Un preot romano-catolic ar fi fugit cu jumătate de milion de euro, obţinuţi în urma unei tranzacţii frauduloase. Mai exact, prelatul ar fi vândut un teren al parohiei, fără ştirea enoriaşilor, după ce a falsificat semnătura casierului.

Consilierii parohiei din Floreşti spun că preotul Karacsoni Tibor trebuia să vândă doar un hectar din cele trei ale bisericii, la un preţ minim de 50 de euro pe metru pătrat. În schimb, preotul a vândut toată suprafaţa la un preţ de trei ori mai mic.

"Avem 14 semnături de consilieri care nu sunt de acord cu vânzarea respectivă. Domnul preot, am încercat să luăm legătura cu el, nu stă de vorbă cu noi", a declarat Szekely Istvan, consilier parohial.

"Mi s-a prezentat actul pe baza căruia s-a vândut, un proces verbal fără număr de înregistrare şi pe care apare semnătura mea, scrie Vincze un fel de notar sau casier, dar aceea nu e semnătura mea", susţine Vincze Ianos, casier parohie.

Terenul vândut de preot a fost cumpărat de trei investitori imobiliari din comună, care vor să ridice acolo mai multe blocuri cu trei etaje. "După capul lui face legile, el vinde terenul, banii nu sunt", a spus un localnic.

Preotul nu mai e de găsit de mai bine de o săptămână, însă curatorul parohiei spune că nu este nicio problemă.Consilierii parohiali l-au reclamat pe preot la Episcopia de Alba şi au de gând să-l dea şi în judecată.

"Părerea mea e că îşi bate joc de toţi floreştenii şi cel mai rău îmi pare de oamenii care au încredere în el şi merg la slujbă au în faţa lor un asemnea om care vinde averea Floreştiului ca şi cum ar fi averea lui", a spus un localnic.

Scandal la biserică, într-o comună din judeţul Cluj. Un preot romano-catolic ar fi fugit cu jumătate de milion de euro, obţinuţi în urma unei tranzacţii frauduloase. Mai exact, prelatul ar fi vândut un ter

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer: Avem datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai aproape de cea de dinainte - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul PNL, preşedintele Senatului Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Naţională a Supravieţuitorilor de cancer, că autorităţile au datoria de a creşte speranţa de viaţă a pacienţilor oncologici şi de a-i ajuta să ducă o viaţă cât mai

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Sute de persoane şi zeci de maşini căutate, descoperite prin Sistemul Informatic Schengen

Mediafax acum o ora
Conform Poliţiei Române, în perioada 24 – 30 mai 2024, poliţiştii români şi partenerii de pe teritoriul statelor membre Schengen au depistat 685 de persoane, 59 de autovehicule şi 32 de documente ce făceau obiectul unor semnalări introduse în Sistem

Arabia Saudită va vinde acţiuni Aramco de 13,1 miliarde de dolari, testând interesul investitorilor internaţionali

HotNews acum 53 minute
Arabia Saudită şi bancherii săi vor începe duminică să primească comenzi pentru acţiuni în valoare de până la 13,1 miliarde de dolari la gigantul său energetic Aramco, într-un test major al interesului investitorilor internaţionali, potrivit News.ro

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 2 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 2 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Italia se roagă pentru Patrizia, Bianca şi Cristian: Speranţele ca tinerii de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, sunt tot mai mici

HotNews acum 4 ore
Speranţele ca trei tineri de origine română să fie găsiţi în viaţă, după ce au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă, sunt tot mai mici, anunţă presa italiană, citat[ de News.ro. Râul Natisone din regiunea VenetoFoto: HotNews.r

Rusia relaxează condiţiile privind vânzările de valută ale exportatorilor, pentru contractele în ruble

News.ro acum 2 ore
Guvernul rus a relaxat condiţiile privind vânzările obligatorii de valută străină ale exportatorilor, dacă mai mult de jumătate din valoarea contractelor lor este plătită în ruble, potrivit modificărilor aduse unui decret guvernamental, transmite Re

Autobuz implicat într-un accident la Maramureş. Mai multe persoane au ajuns la spital

Mediafax acum o ora
În accidentul care s-a produs duminică, pe DN 18, în localitatea Tăuţii de Sus, din judeţul Maramureş, au fost implicate un autoturism şi un autobuz. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sunt şase victime, un

Sonda lansată de China la începutul lunii mai a asenelizat pe partea îndepărtată a Lunii

News.ro acum 4 ore
O sondă lansată de China la începutul lunii mai a aselenizat pe partea îndepărtată a Lunii pentru a colecta mostre, marcând un pas înainte în ambiţiosul program al ţării, a anunţat, duminică, agenţia China Nouă, citată de AFP. Sonda Chang'e 6, care

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°