Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Japonia: TEPCO, operatorul centralei Fukushima, ar putea fi naţionalizat

Publicat in Romania Libera, marți 29 martie 2011 ·

Guvernul nipon ar putea naţionaliza compania Tokyo Electric Power (TEPCO), care exploatează centrala nucleară avariată de la Fukushima, potrivit Bloomberg, citat de agenţia Mediafax.

Ministrul nipon al strategiei naţionale, Koichiro Gemba, a declarat marţi presei că Guvernul ar putea discuta despre o eventuală preluare a operatorului nuclear.

"Normal, va fi o discuţie despre statutul TEPCO. Stăpânirea situaţiei este extrem de necesară", a spus Gemba.

Publicaţia Yomiuri a indicat, totodată, că Guvernul ar putea cumpăra o participaţie majoritară la TEPCO, astfel încât compania să poată plăti pentru pagubele legate de accidentul nuclear de la Fukushima.

"Este posibil că guvernul să analizeze o eventuală naţionalizare. Următorii paşi se vor baza pe decizii politice, referitoare la viitorul companiei, la sumele de bani cheltuite sau compensaţii", a afirmat Reiji Ogino, analist la Mitsubishi UFJ Morgan Stanley.

Premierul nipon, Naoto Kan, a declarat marţi în premieră că sistemele de protecţie împotriva valurilor tsunami ale centralei au fost necorespunzătoare. Astfel, zidul de protecţie, proiectat pentru a rezista unor valuri de 5,5 metri, a fost spart de valuri cu o înălţime estimată la aproape 16 metri, produse în urma cutremurului cu magnitudinea de 9.

Ca urmare, camerele de subsol unde sunt amplasate generatoarele diesel auxiliare ale sistemelor de răcire a reactoarelor au fost inundate. Funcţionarea generatoarelor ar fi putut împiedica accidentul nuclear.

Acţiunile TEPCO au scăzut cu 19% marţi pe bursa niponă, până la limita admisă, în urma speculaţiilor privind naţionalizarea companiei. Titlurile au pierdut 74% din valoare după ce cutremurul de pe 11 martie şi valurile tsunami care au urmat au avariat centrala de la Fukushima.

Indicele Nikkei, al bursei de la Tokyo, a închis şedinţa în scădere cu 0,2%. Guvernul nipon ar putea n

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Putin cere reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, dar contestă legitimitatea lui Zelenski

G4Media acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri reluarea negocierilor de pace cu Ucraina, deşi a contestat legitimitatea omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, al cărui mandat a expirat, în timp ce ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba l

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 27 minute
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum o ora
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Alexandru Rafila: „Centrul pentru marii ARȘI de la Spitalul de Urgență Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului”

Gandul acum 37 minute
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat prin intermediul social-media, că centrul pentru marii arși de la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara va fi finalizat până la sfârșitul anului. Alexandru Rafila a declarat că centrul pentru mar

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 6 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 6 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 5 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 10 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

14°/19°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°