Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piaţa de piese auto îşi revine în 2011

Publicat in Romania Libera, marți 29 martie 2011 ·

Producătorii şi distribuitorii de piese auto se aşteaptă la vânzări bune în 2011 deoarece anul acesta vor ieşi din garanţie peste 280.000 de autoturisme noi, iar românii vor fi nevoiţi să schimbe piesele auto.

În prezent sunt în circulaţie în România 4,3 milioane de automobile, din care 2,8 milioane de maşini (67%) au o vechime mai mare de 6 ani, reiese din datele Direcţiei Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.

Anul acesta vor ieşi din garanţie peste 280.000 de autoturisme noi cumpărate în 2008, din care cele mai multe sunt Dacia circa 80.000 de unităţi. Aşadar, piaţa de piese auto ar putea recupera anul acesta scăderea raportată în 2010, de circa 5%, ajungând din nou la nivelul inregistrat in 2008 si 2009, de un miliard de euro.

„Mă aştept la o creştere chiar mai mare de 5% anul acesta, întrucât maşinile livrate în anii cu vânzări record 2007-2008 vor ieşi din garanţie, iar românii, cu toate că şi acum există posibilitatea de a se prezenta la service-ul reprezentanţei cu piesele originale, nu vor mai fi nevoiţi să îşi facă reparaţiile în service-ul mărcii, ci vor încerca să reducă din cheltuieli procurându-şi singuri piese pentru autovehicule Dacia/Renault, piese Motrio, piese care se adresează autovehiculelor ieşite din perioada de garanţie sau piese (producători renumiţi de o calitate echivalentă cu piesele originale) şi alegând service-urile multimarca", este de părere Dan Pantea, directorul executiv al CarFrance, importator si distribuitor al gamei de piese auto originale si aftermarket pentru toate modelele Dacia, Renault, Peugeot sau Citroen.

Anul trecut, piaţa de piese auto, împărţită în mod egal între producători originali (care furnizează piese în ambalajul mărcii auto) şi aftermarket (specializaţi), a avut o valoare de circa 950 milioane euro.

În anul 2010, luna în care vânzările de piese au atins cel mai mar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Ciolacu, către bugetarii nemulțumiți că „muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună”: Putem găsi soluții pentru structuri de personal mai suple

HotNews acum 20 minute
Premierul Marcel Ciolacu a avertizat joi angajații de la Guvern „care protestează susținând că muncesc prea mult pentru 1000 și ceva de euro pe lună” și sunt nemulțumiți de creșterea cu 10% a salariilor. „Cred că atât la Guvern, cât și la Parlament,

Fostul director adjunct al SRI Florian Coldea, audiat la DNA - FOTO

News.ro acum 27 minute
Fostuldirector adjunct al SRI Florian Coldea este audiat joi, la DNA, ca urmare a unei plângeri depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Coldea nu a făcut declaraţii la sosire. Anterior, în sediul DNA a intrat fostul şef sl Direcţiei juridice a SRI,

DNA anchetează foştii şefi ai SRI: Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor anticorupţie

Mediafax acum o ora
•Generalii Florian Coldea şi Dumitru Dumbravă – la DNA. •În dosar mai este audiat şi avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. •Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunţ la DNA.

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum o ora
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum o ora
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ce PENSII vor primi românii care nu au îndeplinit stagiul minim de cotizare de 15 ani? Vâsta de pensionare se majorează

Gandul acum 49 minute
Stagiul minim de cotizare în România este de 15 ani atât pentru femei, cât și pentru bărbați, însă cei care nu au muncit cel puțin 15 ani vor avea parte de o surpriză neplăcută la bătrânețe. Pentru a beneficia de pensie, este necesar să se îndepline

CFR Cluj, gata să perfecteze primul transfer din era Dan Petrescu - Mutarea, confirmată chiar de jucător

HotNews acum 11 minute
După un sezon pe care l-a încheiat pe poziția a doua în play-off, loc ce îi asigură participarea în preliminariile Conference League, CFR Cluj se pregătește deja pentru următoarea stagiune și transferă încă un jucător de la Ballkani. Armend ThaqiFot

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum 13 minute
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

A fost stabilit un nou termen în Dosarul 2 Mai - Vlad Pascu va fi adus din nou la judecată în Iunie

Ziua Constanta acum 57 minute
Instanța a dispus un nou termen în Dosarul 2 Mai, în care Vlad Pascu este acuzat de omorul a două persoane și rănirea altor trei - 7 iunie, ora 10:00. La ultimul termen de judecată, magistratul Berevoescu Carmen-Claudia a apreciat că ședința s-a pet

Vremea

București
acum

17°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°