Exista in stenogramele Wikileaks cateva informatii despre Romania care, puse cap la cap, ar trebui sa ne faca greata. Cum ar fi vestea ca politicienii, in frunte cu actualul presedinte, stiau si aveau informatii despre criza economica inca de la mijlocul lui 2008, dar au preferat sa o ignore.
In principal pentru ca urmau doi ani de alegeri si de campanii electorale. Dar adevarul care ar trebui sa ne ucida orice speranta nu este ca am aflat acum despre asta, ci ca ne-am prefacut ca nu stim sau ca am sarit in capul celor care au avut curajul sa-l spuna.
De altfel, cat de obtuz sau de naiv ar trebui sa fie cineva ca sa isi imagineze ca presedintele si premierul nu stiau de criza economica in toamna lui 2008, cand in SUA erau deja prabusite cateva banci si fonduri de investitii, iar in Europa statele dezvoltate se zbateau in fata primelor efecte ale recesiunii?
Cat de ipocrit ar fi trebuit sa fie cineva ca sa nu isi dea seama ca o crestere a salariilor profesorilor cu 50%, in toamna lui 2008, cand criza batea si la poarta Romaniei, ar fi putut insemna o prabusire a sistemului bugetar?
Chiar si daca acel cineva l-ar fi auzit atunci, in 2008, pe presedintele Traian Basescu cum declara ca exista bani pentru majorarea salariilor profesorilor cu 50%, insa nu exista vointa politica, ar fi putut sa il asculte pe premierul Tariceanu, care avertiza asupra pericolului in cazul in care veniturile cadrelor didactice ar fi crescut cu 50%.
Oare exista vreo persoana cat de cat inteligenta care si-ar fi putut imagina ca discursul presedintelui reprezinta altceva decat o demagogie si o ipocrizie in plus, mai ales in prag de campanie electorala?
Dar de Emil Boc va mai aduceti aminte ce sustinea tot atunci? Cum zbiera cu Constitutia Romaniei in mana si il ameninta cu pumnul ridicat in aer pe premierul Tariceanu de rea
