Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE poate da în judecată România din cauza poluării

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 martie 2011 ·

Poluarea ar putea fi cauza de deces a peste 800 de adulţi şi 200 de nou-născuţi din Capitală, potrivit unui studiu privind calitatea aerului în Bucureşti. De altfel, Ministerul Mediului a primit astăzi de la Comisia Europeană avizul privind începerea procedurii de infringementul în România din cauza poluării. În oraşele din nordul ţării, Timişoara şi Galaţi cantitatea de praf a depăşit cu mult normele europene, iar autorităţile române au fost somate să ia măsuri urgent.

Autorităţile îşi recunosc numai parţial vina. Reprezentantul Gardei de Mediu, Silvian Ionescu, susţine că deşi există multe probleme de mediu în ţara noastră, autorităţile monitorizează situaţia şi îi amendează pe cei care poluează atmosfera.

"Sunt multe încălcări de mediu în România, dar în ultimii ani s-au făcut progrese. Garda de Mediu a intensificat controalele, anul trecut fiind realizate 60.000 de controale. Dintre acestea, 10.000 au fost organizate la solicitările populaţiei şi s-au dat peste 6000 de amenzi. Este o realizare extraordinară că am reuşit să răspundem la atât de multe solicitări", declară Silvian Ionescu, comisar general la Garda de Mediu.

Bucureştiului, cea mai poluată capitală europeană

În Bucureşti există opt staţii care măsoară poluarea din aer, prea puţine pentru o capitală europeană, susţin specialiştii. La 7 din cele 8 staţii au existat mai multe depăşiri ale limitei zilnice decât este permis prin normele europene pentru două sau trei substanţe poluante. Deşi problema poluării atmosferice nu este specifică unei anumite zone, în cartierul Titan, în zona Cercului Militar şi Lacul Morii, cantitatea de substanţe poluante depăşeste de şase ori limitele impuse de normele europene.

"În momentul de faţă, legislaţia românească privind calitatea aerului nu respectă cerinţele europene, monitorizarea calităţii aerului este incompletă, mai multe substanţe po

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu va fi adus la Judecătoria Mangalia (FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 48 minute
Un nou termen de judecată a fost programat astăzi 23 mai 2024, în dosarul 2 Mai, la Judecătoria Mangalia, în care va fi adus fizic Vlad Pascu. La sediul Judecătoriei s-a prezentat Judecătoarea Ancuța Ioana Popoviciu, dar aceasta nu a dorit să stea d

UPDATE - O scenă s-a prăbuşit la un miting de campanie în Mexic. Sunt cel puţin nouă morţi şi 50 de răniţi - VIDEO

News.ro acum 52 minute
O scenă s-a prăbuşit miercuri la un miting electoral în Mexic, provocând moartea a nouă persoane şi rănirea a zeci de persoane, în timp ce vântul puternic a distrus scena mare, asemănătoare celei de la un concert, împrăştiind resturile peste politic

Ministerul Afacerilor Externe anunţă că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către secţiile organizate la alegerile pentru Parlamentul European. Peste 2,5 milioane de buletine de vot, trimise către cele 915 secţii de votare

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe anunţă joi că a finalizat expedierea materialelor necesare votării către cele 915 secţii organizate la alegerile pentru Parlamentul European, acestea constând în peste 2,5 de milioane de buletine de vot, aproape 8.500 d

Cutremur în România!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un cutremur slab cu magnitudinea 3,1 s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, la ora locală 1:20, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (I

Cad pietre pe DN 6, între Severin şi Orşova. Circulaţia rutieră este blocată

Mediafax acum 48 minute
Potrivit Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova, circulaţia rutieră este blocată pe DN 6, între Severin şi Orşova. Din cauza precipitaţiilor din ultimele ore s-au înregistrat căderi de pietre pe partea carosabilă fapt ce a dus la bl

Romanian Design Week 2024 prezintă „SynergyX”, experiența multisenzorială creată de IQOS și Adrian Damian

Adevarul acum 48 minute
Între 24 mai și 2 iunie, se desfășoară a douăsprezecea ediție a Romanian Design Week, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România. Pentru al patrulea an consecutiv, IQOS susține festivalul care contribuie la reconect

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 21 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Gabriela Firea îl provoacă pe Nicușor Dan la dezbatere: „Vă invit să discutăm direct, într-o dezbatere în fața bucureștenilor”

Adevarul acum 2 ore
După Sebastian Burduja, și fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, îl provoacă pe actualul primar general, Nicușor Dan, la o dezbatere publică.

Familia lui Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea publicaţiei Die Aktuelle, care a publicat un interviu fals cu starul din F1, generat de AI

News.ro acum 25 minute
Familia lui Michael Schumacher a primit despăgubiri de 200.000 de euro din partea editorilor unei reviste care a publicat un "interviu" generat de inteligenţa artificială cu fostul pilot de Formula 1, relatează BBC. Publicaţia germană Die Aktuelle a

Volodimir Zelenski ne-a întins o capcană!

Ziua News acum 59 minute
A lansat o provocare care ne poate duce direct la o conflagrație mondială. Și nicidecum la un armistițiu sau la un tratat de pace între Federația Rusă și Ucraina garantat de marile puteri. Liderul de la Kiev încearcă să miște lumea în sensul dorit d

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

23°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°