Atenţiune, atenţiune! Aici se află posibilitatea de a-ţi colora viitorul! Cum, ce, unde, de când, trebuie să iei măsuri, îţi aduci CV-ul la standarde europene, de calitate, croieşti intenţii în funcţie de pretenţii, ca şi textilele la comandă, laşi să defileze laudele la adresa angajatorului precum piesele de rezistenţă din cea mai de răsunet colecţie a unui de vază creator. Hai, că te-am pierdut, aşa-i? Asta era şi intenţia. Lucrurile stau în felul următor: nu-mi plac scrisorile de intenţie, încerc să fug de anunţurile de recrutare care cer declaraţii de genul, pe lângă CV, şi asta nu pentru că nu aş şti să mă povestesc în câteva rânduri şi să îi fac pe alţii să se simtă bine. E pentru că, pur şi simplu, scrisorile de acest tip mi se par fără consistenţă, insuportabil de favorabile în direcţia celui care îşi caută angajatul cu măsurile intelectuale şi morale ideale, dar şi a mea, persoană în căutarea relaţiei de muncă perfecte. Dar nu fac o meserie din a mă prezenta pe mine, ci mai degrabă vreau să-ţi relatez ceva.

„Aşadar, zilele acestea e rost de recrutări”, îmi povestea o prietenă.

„Şi cum vremurile nu sînt deloc fericite în cîmpul muncii, îţi dai seama că personaje care mai de care, multe manifestând lacune potente în ceea ce priveşte redactarea unui CV, au dat buzna în inbox”, a continuat ea. Despre pozele şi adresele de e-mail, numai de rău. Unii se afişau în ataşament, la dimensiuni foarte mari, alţii respectau cerinţa pozei în CV, însă încălcau normele bunului simţ. Adresele de mail bubuiau de lipsă de inspiraţie. Şi ca şi cum nu ar fi îndeajuns, potopul de mirări şi exclamări s-a lăsat la citirea răspunsurilor care însoţeau întrebările de multe stele căzătoare, de genul „Cum te vezi peste cinci ani?”

Răspunsul? „Foarte happy”. Aşadar, o parte a tineretului, mândrie a ţării, viitorul de mâine, e optimist, scăldat în florile fericirii, dar seme