Profesorul de matematică a scris două romane de introspecţie psihologică, lăudate de critica de specialitate. Acum, lucrează la cea de-a treia carte, o continuare a romanului „Capcane pentru ochi deschişi”.

Despre copilăria sa, profesorul Ioan Vişan nu vorbeşte cu plăcere. Spune doar că a fost tristă, marcată de regrete, de despărţiri, luminată doar pe alocuri de crâmpeie de bucurie.

„Sunt din firea mea un introvertit. Dacă aş fi fost altfel, poate nu mai scriam. Starea asta m-a ajutat foarte mult să stau cu capul în cărţi, să disec realitatea, să vreau să aflu mai multe despre lume”, mărturiseşte scriitorul.

Ioan Vişan îşi aminteşte cu drag de bunica sa. „Ea m-a crescut, mi-a dat educaţie. Am păşit în viaţă la umbra ei ocrotitoare”. Profesorul de matematică a avansat pe treptele sociale prin forţele proprii. A cunoscut munca de jos, ca lăcătuş mecanic la UPET.

A debutat literar în 1987

Perseverent, Ioan Vişan a urmat Institutul Pedagogic Bucureşti. Apoi, 30 de ani a fost profesor în comuna natală. Pasiunea pentru scris a erupt în perioada studenţiei, dar nu era aşa de intensă.

„Scriam versuri. Ocazional. Poezii cu nuanţă filosofică. Scriam mai mult pentru mine, să-mi echilibrez spiritul. Nu m-am gândit atunci să public”, spune Ioan Vişan.

Debutul literar a venit în 1987, în suplimentul editat de „Scânteia Tineretului”. Au urmat revistele „Tribuna”, „Luceafărul”, „Albina”. Ioan Vişan a fost premiat pentru proză la două ediţii ale Concursului Naţional „Moştenirea Văcăreştilor”. În 1988 şi în 1990.

„Nu mă gândeam că o să ajung să scriu proză. Am făcut-o mai întâi din nevoia de comunicare. Pe vremea lui Ceauşescu nu prea aveai cu cine să comunici. Ba, chiar o făceai cu teamă. Aşa am ajuns să dialoghez cu propriul Eu”, afirmă scriitorul.

Scos la lumină de Cezar Ivănescu

Cel care l-a dete