Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slobozia: Alecsandru Ştiucă – Predă filologia de patru decenii

Publicat in Adevarul, miercuri 30 martie 2011 ·

Este „profesor evidenţiat“, a fost decorat cu „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de ofiţer, este doctorand în Filologie, a fost lector universitar, dar şi director al Centrului Lingvistic Danubian.

Incursiunea culturală a lui Alecsandru Ştiucă a început încă din fragedă copilărie, când nu rata niciun moment de „teatru radiofonic, la boxe primitive, lovite din când în când.“ Fosta învăţătoare, Răitu Ioana, i-a îndrumat paşii către biblioteca din localitate, acolo unde se ducea cât de des avea ocazia, „pe principiul unde mai fugim de acasă.“

A ales Filologia

A urmat gimnaziul în localitatea natală, iar liceul la Feteşti, în coordonate cu totul diferite faţă de cele din prezent. „Profesorii erau foarte exigenţi şi, pentru că era o vreme austeră atât social, cât şi şcolar, cei care aveau rezultate bune la şcoală devenau persoane importante în mijlocul comunităţii“, rememorează profesorul.

După facultate, a predate la Târgovişte şi, după trei ani, s-a întors în Săveniul natal. De aici, a făcut pasul la conducerea liceului din Ţăndărei. În 1985, profersorul Ştiucă a ajuns la Slobozia, unde, după o scurtă aventură la Inspectoratul Şcolar, a preluat frâiele Liceului de Construcţii. Impresionat de reformele în economie aduse de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Alecsandru Ştiucă a fost cel care a decis ca unitatea de învăţământ să poarte numele fostului mare domnitor.

De la Cuza, a făcut pasul către Colegiul Naţional mihai Viteazul, unde mai predă şi acum. De-a lungul anilor, profesorul Ştiucă a absolvit Institutul Diplomatic Român şi Institutul Naţional de Administraţie, şi-a luat doctoratul în filologie, a fost lector universitar şi director al Centrului Lingvistic Danubian. Distincţia de „profesor evidenţiat“, dar şi medalia „Meritul pentru Învăţământ“ în grad de Ofiţer, conferită de fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, au venit ca

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine mică resimţit în judeţul Buzău. Evenimentul a avut loc noaptea

Mediafax acum 30 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 01.20 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea. Acesta a avut magnitudinea 3,1 şi s-a produs la adâncimea de 113,1 kilometri. Cutremurul s-a

Liderul cecen Ramzan Kadyrov s-a întâlnit cu Vladimir Putin și i-a oferit "zeci de mii de soldați", care să lupte în Ucraina

Ziare.com acum 40 minute
Liderul cecen Ramzan Kadyrov a declarat joi dimineaţă că s-a întâlnit cu preşedintele Vladimir Putin la Kremlin şi s-a oferit să trimită mai mulţi luptători pentru a ajuta Moscova în conflictul său de peste doi ani din Ucraina, relatează Reuters. Ka

Un al doilea caz uman de gripă aviară luată de la vaci a fost depistat în Statele Unite

News.ro acum 2 ore
La mai puţin de două luni de la primul caz, o a doua persoană a fost infectată cu gripă aviară în Statele Unite, contaminarea sa având legătură cu o epidemie care s-a răspândit în rândul efectivelor de vaci, au anunţat miercuri autorităţile sanitare

Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Mangalia. Dosarul, preluat de o altă judecătoare

News.ro acum 2 ore
Un nou termen în dosarul accidentului de la 2 Mai, în care Vlad Pascu este judecat după ce, aflându-se sub influenţa drogurilor, a provocat un accident soldat cu uciderea a doi tineri, a fost programat, joi, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost p

UPDATE - Atalanta a învins cu 3-0 Bayer Leverkusen şi a câştigat în premieră Liga Europa. Lookman, jucătorul meciului. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Echipa italiană a primit trofeul

News.ro acum 7 ore
Formaţia Atalanta a învins, miercuri seară, la Dublin, cu scorul de 3-0, echipa Bayer Leverkusen, şi a câştigat în premieră Liga Europa. Finala a fost arbitrată de Istvan Kovacs. Pentru Leverkusen este prima înfrângere din sezonul 2023/2024. UPDATE

Înscrieri pentru „Directorii Anului”

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Directori şi directori adjuncţi de licee, şcoli şi grădiniţe din Braşov se pot înscrie în cea de-a opta ediţie a Galei Premiilor pentru Directorii Anului. Înscrierile se fac online până pe 10 iulie, printr-un formular disponibil pe site-ul Asociaţie

Atalanta Bergamo şi Bayer Leverkusen joacă miercuri seara finala UEFA Europa League

Mediafax acum 9 ore
Atalanta o întâlneşte pe Leverkusen în finala UEFA Europa League, miercuri seara, de la ora 22.00, pe Dublin Arena. Italienii sunt la prima finală de cupă europeană din istorie. De cealaltă parte, nemţii vin la Dublin cu un record de 51 de meciuri f

Nikki Haley, fosta rivală republicană a lui Trump, spune că va vota pentru el

News.ro acum 2 ore
Nikki Haley, fosta contracandidată a lui Donald Trump în cadrul alegerilor primare republicane pentru preşedinţia SUA, a declarat miercuri că va vota pentru el la scrutinul din noiembrie, în ciuda criticilor dure pe care i le-a adus fostului său riv

Angajaţi din mai multe structuri ale statului protestează azi în Piaţa Victoriei

Mediafax acum 30 minute
Mitingul din Piaţa Victoriei este anunţat pentru ora 13.30. Sindicatul Agenţiilor Judeţene pentru Protecţia Mediului, Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – SAONRC, Sindicatul Europol - filiala Arhivele Naţionale ale

Miting de protest al angajaţilor de la Agenţiile pentru Protecţia Mediului, Oficiul Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, CNCD şi din Sport şi Tineret, în Piaţa Victoriei/ Sindicaliştii cer înlăturarea inechităţilor salariale

News.ro acum o ora
Angajaţii de la Agenţiile Judeţene pentru Protecţia Mediului, Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, Arhivele Naţionale, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi din Sport şi Tineret vor participa, joi, în Piaţa Victoriei, la un mi

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/24°
Iasi
acum

18°
joi

13°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

15°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/24°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/23°