Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta Crin Antonescu este, în acest moment, candidatul USL la preşedinţia României

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 martie 2011 ·

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, miercuri, la Sibiu, că, în acest moment, liderul PNL Crin Antonescu este candidatul Uniunii Social Liberale la funcţia de preşedinte al României şi consideră că el personal nu are suficientă experienţă pentru a ocupa această funcţie. "În ceea ce mă priveşte, consider că ar fi prematur. Mai am încă de învăţat destule ca să mă prezint la o astfel de candidatură. Astăzi, în mod indubitabil, candidatul USL este Crin Antonescu", a spus Victor Ponta.

Referitor la eventuală susţinere a candidaturii lui Klaus Johannis la funcţia de primar al Sibiului, Ponta spune că, la fel ca şi în alte cazuri, se va mai discuta. "USL îşi doreşte să fie un fel de uniune naţională care să nu strângă doar social-democraţi, liberali şi conservatori, ci să încerce să creeze o alianţă a binelui, împotriva a ceea ce înseamnă azi axa răului, adica Băsescu-Boc-PDL. Din acest punct de vedere, al USL, primari precum Ciuhandru de la Timişoara, domnul Johannis sau Sorin Oprescu Oprescu, sunt oameni aflaţi de partea binelui, fără a deveni vreunul membru al USL. Dar ei fac parte dintr-un tip de uniune a binelui. Pentru noi, Johannis nu e un inamic politic. Asta nici nu exclude să avem candidaturi comune, nici separate. Exclude doar să avem o colaborare cu PDL, cel puţin în perioada următoare" a spus Ponta.

Presedintele PSD a vorbit şi despre intenţia PNL de a primi în rândurile sale parlamentari ai actualei coaliţii guvernamentale. Ponta spune că este o diferenţă între cei care pleacă din Opoziţie pentru avantajele Puterii şi cei care decid să facă pasul invers. "Noi, PSD, avem experienţa diferită în materie de trădători, faţă de PNL. Faptul că sunt oameni care se întorc în PNL e decizia lor şi o respectăm. Dar exista o demarcaţie foarte clară între cei care pleacă din Opoziţie pentru că au dosare pe

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 51 minute
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 14 minute
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Video Cel puțin nouă persoane au murit într-o explozie la o benzinărie în regiunea Daghestan din Rusia

Adevarul acum 56 minute
Explozia unei benzinării în republica rusă Daghestan, în Caucaz, a făcut vineri cel puţin nouă morţi şi 10 răniţi, a anunţat Ministerul Rus pentru Situaţii de Urgenţă

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 6 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Eugen Tomac: Este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului / Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani / Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste

News.ro acum o ora
Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit că

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 5 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

Proiectul de lege privind candidatura lui Iohannis a fost retras din Parlament. Stroe: Subiectul este închis / Declaraţiile preşedintelui lămuresc în totalitate situaţia

HotNews acum 2 ore
Purtătorul de cuvânt la PNL, Ionuţ Stroe, a anunţat, vineri, că iniţiatorii proiectului care îi permitea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze ca independent la alegerile parlamentare au retras actul normativ, menţionând că subiectul este închis

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 7 ore
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Vremea

București
acum

21°
vin.

19°/32°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
Constanta
acum

18°
vin.

19°/23°
sâm.

18°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
Timisoara
acum

19°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°