Deoarece era inca o "dama bine", vorba lui Caragiale, doamna privi procesul "aplicatiei" pentru un sot apusean cu optimism. Avea convingerea ca va primi oferte de calitate, gindind, legitim (nu-i asa?), ca imensa civilizatie a Occidentului patrunsese si in cotloanele obscure ale, e drept, meschinelor activitati matrimoniale prin corespondenta si le emancipase. Intimplarea de mai jos este absolut autentica, oricit de mult v-ar surprinde unele detalii ale sale. Ea mi-a fost relatata de un povestitor cu suficienta credibilitate, ce o preluase, nemijlocit, de la sursa, adica de la insasi protagonista naratiunii, o doamna simpatica, traitoare pe meleaguri ceva mai indepartate de urbea noastra, pentru a-mi asigura confortul necesar in expunerea obiectiva a faptelor. Asadar, inceputurile epopeii trebuie legate de atmosfera vulcanica a primilor ani post-ceausisti, cind, in Romania, se cristalizau - cu oarecare repeziciune - cele doua mentalitati (disjuncte) responsabile de framintarile vietii socio-politice autohtone pina in prezent: mentalitatea asa-zicind "liberala" ("radical-liberala", mai corect spus), fragila, intr-o faza initiala, apoi tot mai consistenta si mai vizibila, avida de transformari absolute, in acord cu standardele lumii civilizate, dispretuitoare insa la adresa multitudinii de "trogloditi" indigeni, "incapabili" sa accepte "rafinamentul" occidental, si mentalitatea asa-zicind "conservatoare" (intr-un anumit sens, si ea "radical-consevatoare"), sub auspiciile careia au functionat, laolalta, tipologii eterogene, de la micul badaran de cartier, onest in nostalgiile lui socialiste, pina la securistul perfid, strecurat cu abilitate in structurile noii puteri, mentalitate autarhica, reactionara si, in general, datatoare de fiori. Nu am acum spatiul sa discut aceste "directii" culturale romanesti, amindoua exagerate (pe unele intervale), dar probabil firesti dupa