Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blues şi rock’n’roll cu Animals & Friends

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 martie 2011 ·

Componenţii legendarului grup Animals aşteaptă cu nerăbdare concertul din România, care va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, de la ora 22:00, în Jukebox Venue (Turturelelor nr. 11). John Seel (foto), Mickey Gallagher, Peter Barton şi John E. Williamson au spus că vor să viziteze Bucureştiul, în cele câ­teva ore libere de dinainte de concert. Muzicienii britanici au declarat că s-au documentat deja în ceea ce pri­veşte capitala României, care li se pare un oraş „extrem de interesant şi ofertant din punct de vedere turistic”.

John Steel & Co vor să cunoască ora­şul în care vor cânta şi mai ales oa­menii: „Am primit o mulţime de e-mailuri şi chiar scrisori din Ro­mânia. Suntem foarte onoraţi de feedback-ul excelent şi abia aşteptăm să-i cunoaştem pe fanii din Ro­mâ­nia”, a spus Steel. Ca să-i „integreze” cât mai bine în atmosfera ro­mâ­neas­că, organizatorii au pregătit muzicienilor un prânz specific românesc, cu mici, sarmale, palincă şi alte bucate tradiţionale ardeleneşti. Artiştii nu au avut solicitări extravagante, pentru backstage ei au cerut brânzeturi, vin de cea mai bună calitate şi fructe.

Iată cine sunt Animals & Friends şi la ce cântă: John Steel (foto) – tobe, component The Animals, Peter Barton (voce şi bass), Mickey Gallagher (claviaturi, component The Animals) şi John Williamson (chitară şi voce). „Vom cânta piese din repertoriul formaţiei The Animals, de pe albumul „Instinct”, compoziţii Spencer Davis, o să fie un mix blues şi rock’n’roll”, a spus John Steel, liderul grupului. The Animals a intrat în istoria rockului cu o serie întreagă de piese fredonate de mai multe generaţii: „The House of The Rising Sun”, „We Gota Get Out of This Place”, „Don’t Le Me Be Misunderstood” etc. Un bilet este 65 de lei până la 2 aprilie şi 80 de lei în ziua concertului, la intrare.

Componenţii legendarului grup Animals aşteaptă cu nerăbdare concertul din

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 2 ore
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum o ora
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 3 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 2 ore
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Donald Trump şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a vrut să o interzică atunci când era preşedinte

News.ro acum 33 minute
Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă, şi-a făcut cont pe TikTok, platformă pe care a încercat să o interzică în timpul mandatului său de preşedinte, informează AFP. Donald Trump a postat sâmbătă seară, pentru a-şi lansa noul cont, o înre

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum o ora
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Bianca și Patrizia, tinerele înghițite de apă în Italia, au fost găsite moarte. Cristian e căutat în continuare!

Cancan acum 54 minute
Informație de ultim moment! La 48 de ore de când cei trei tineri români au fost luați de ape în Italia, presa străină notează că autoritățile locale au găsit cadavrele a doi dintre ei. Este vorba despre Bianca Doroș (25) și Patrizia Cormos (21 de an

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 4 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul

Cancan acum o ora
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirm

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/29°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/24°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°