In Partidul Democrat Liberal apele par sa se fi stavilit, iar bolovanii sa se fi asezat la locul lor. Nimic nu se va schimba, nici macar oamenii nu se vor roti intre ei. Vasile Blaga simte cum a pierdut sefia partidului inainte de a o fi avut, iar declaratiile razboinice si pline de umor ale lui Berceanu marcheaza momentul perfect.

Si Blaga si Berceanu ii striga lui Boc sa inceteze cu aranjamentele, ca si cum habar nu ar avea in ce partid lucreaza.

Ba chiar Radu Berceanu are curajul de a spune lucrurilor pe nume - "Boc a incalcat statutul absolut si definitiv. Cum sa accepti ca diverse filiale sa spuna ca il sustin pe Boc. Care Boc? Care sustinere? Sustinerea se da dupa ce este prezentata motiunea, nu asa, ca cineva spune ca are intentia."

Daca nu ar fi amuzant, ce spune aici "greul" Berceanu ar fi trist. Nu este, e de-a dreptul haios, ca si cum ai auzi pe cineva strigand "hotii, hotii!" din mijlocul unei gasti de baieti de cartier care taman ce executa o "operatiune".

Ca si cum ceea ce ii deranjeaza acum pe Blaga si Berceanu, care vad si simt cum le fuge partidul de sub picioare si pierd si ultima sansa de a mai pune mana pe conducerea lui, nu este exact acelasi lucru pe care l-au facut si ei pana acum.

Insa durerea cea mai mare si strigatul cel mai ascutit al lui Berceanu atrage atentia asupra ceea ce a devenit PD-L astazi - "am tot rabdat. De doua saptamani tot rabd, dar asa nu se mai poate. Ne intoarcem la Partidul Comunist, unde in aclamatii si urale era preaslavit iubitul conducator!"

Serios? Oricata ironie si umor negru are puterea Berceanu sa dezvolte si sa disemineze, trimiterea catre Partidul Comunist este o scapare in premiera. Sigur ca din interior lucrurile se vad si se simt altfel decat din exterior, iar constatarea fostului ministru al Transporturilor nu contravine cu nimic din ce