Intreaga tevatura creata de cablogramele WikiLeaks suna ca scartaitul cretei pe tabla, isterizandu-i pe cei deja isterizati, asmutindu-i pe cei deja gata asmutiti intr-o neiertatoare si nejudecata incaierare din care, in ciuda impetuozitatii para-argumentative consumate, nimeni nu iese curat si uscat.
Scartaitul care patrunde dureros pana in rarunchi nu cheama insa la introspectie si autoevaluare critica, ci la perpetuarea stilului de a arunca vinovatia peste gard.
Ceea ce uita majoritatea "parerologilor" costumati in analisti si comentatori este ca sumetitele cablograme nu reprezinta nimic altceva decat diagnosticele date modului in care sunt slujite sau nu interesele Statelor Unite in Romania.
Cum se comporta insa politicienii romani nu este o noutate pentru publicul interesat si atent la soarta lui si nici motiv de mandrie. O arata cat se poate de limpede apelativele si epitetele cu care sunt gratulati respectivii politicieni de catre oficialii ambasadei SUA.
In nefericirea noastra, prea adesea uitam sau pur si simplu nu ne intereseaza ca, de cele mai multe ori, sub firma pe care scrie "Interesul National" salasluieste o simpla negustorie de import, eventual si un atelier de schimbat etichete, iar principalul beneficiu este comisionul impartit intre contractanti.
Si acest aspect, printre altele, devoalat de cablogramele buclucase, ne arata Romania in adevarata lumina, neschimbata de cum o vedea Constantin Radulescu-Motru, pe la 1910:
"Preocupat de ce vor zice altii; usurelnic cand are sa ia hotarari sub influenta multimii; religios si nationalist de ochii altora, si in genere totdeauna cu privirea atintita la ce vor face altii, romanul pare doar a trai sufleteste mai mult cu o constiinta de grup, decat cu o constiinta a sa personala".
Comoditatea cu care luam de buna, nefiltrata pr