Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pădurile aduc profit şi ca lemn de foc

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 martie 2011 ·

Interesul pentru păduri nu a scăzut în perioada crizei deoarece randamentul minim obţinut prin cea mai simplă metodă de exploatare, lemnul de foc, este de 10% anual. În aceste condiţii, investitorii străini continuă să facă achiziţii într-o ţară în care preţurile sunt de 3-5 ori mai mici decât în Austria sau Danemarca.

Investitorii străini continuă investiţiile în sute sau mii de hectare de teren, după ce la finalul anului 2011 aveau deja cel puţin 1,5% din suprafaţa cu păduri a României pentru care au plătit sute miloane de euro.

Odată venită criza, interesul pentru proprietăţi româneşti a crescut, astfel că atât firmele din industria de prelucrare a lemnului, cât şi fonduri de inves­tiţii s-au grăbit să profite de oprtunităţile din piaţă.

Cele mai multe oferte de păduri au venit de la proprietari de suprafeţe retrocedate care nu au stat pe gânduri atunci când s-a pus problema să vândă. Dintre cumpărători, în ultimii ani s-au remarcat austriecii de la Holzindustrie Schweighofer, finlandezii de la Tornator sau nemţii de la Nordcapital.

Cel mai recent anunţ privind o achiziţie a fost făcut însă de Tornator, care a mai luat 500 de hectare la Buzău. Cu toate acestea, cel mai mare proprietar de păduri rămâne statul, prin intermediul Romsilva, com­panie ce poate fi evaluată la 10,5 mld. euro dacă se ia în calcul valoarea medie a unui hectar.

Valoare imobiliară. "Este rentabil să ai o pădure pentru că pe de o parte vinzi lemnul, deci obţii un venit din exploatare, iar pe de altă parte în timp valoarea imobiliară creşte", spune Vlad Cîrjan, avocat partener al casei de avocatură CHSH Gilescu & Partenerii.

Firma a intermediat numai în vară tranzacţii cu 8.000 de hectare de teren evaluate la peste 20 de milioane de euro. Cîrjan este însă de mai mulţi ani implicat în astfel de tranzacţii.

De regulă, investiţiile în păduri se

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum o ora
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum o ora
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum o ora
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 31 minute
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum o ora
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 21 minute
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 4 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°