În toamna în care am ajuns la Olympiada, pitorescul sat turistic din Golful Ierissos, Louloudia Alexiadou se pregătea pentru o nouă sesiune de... dulceţuri. Are o pasiune aparte pentru conservarea fructelor – aveam să plecăm de la "Liotopi", pensiunea rustică şi romantică pe care o conduce, încărcaţi de borcănaşe şi sticluţe în care adunase, cum spunea, "esenţă de soare şi fructe". Dar cel mai mult ne-a uimit atunci reţeta de "retzeli", pe care numai ea mai ştie cum să o prepare ca în trecut. "E foarte greu de făcut, pentru că trebuie să iei fiecare fruct la momentul lui cel mai bun. Este o reţetă cu rădăcini în Turcia, pe care părinţii noştri au adus-o cu ei în anii ‘20. Toate fructele se usucă la soare, apoi se ţin puţin la cuptor. Se face siropul (două căni de zahăr la un kilogram de fructe). Apoi se taie două lămâi şi o portocală (proaspete) în cu­buleţe şi se adaugă în sirop. Abia apoi se pun fructele uscate după cum s-a spus: mărul, piersica etc. Se lasă să fiarbă până începe să se în­groaşe bine siropul." Privim în lumină borca­nele de dulceaţă şi observăm culoarea ei de granat închis, în care firişoarele de fructe plu­tesc ca nişte insecte preistorice în chihlimbar. "Dacă ai must de struguri negri, e bine să pui în loc de apă", ne lămureşte Louloudia, adău­gând: "Culoarea aceasta frumoasă o poţi obţi­ne folosind smochine negre". La sfârşit, pen­tru o bună conservare, în dulceaţă se ada­ugă suc de lămâie. Desface apoi un borcan de retzeli şi ne întinde două linguriţe, să gus­tăm... Mmmm! Delicios! Toamna asta o să pregătesc şi eu. Ştiu pe cineva care are un pâlc de smo­chini, la Caza­nele Dunării (asta ca să folosesc şi eu resursele locale), salvaţi de pe Ada Kaleh.

Buzduganul verii ce va veni

Trecu de ceva vreme şi echinocţiul de primăvară. Ziua creşte, noaptea scade... Parafrazând (pe dos) un poem eminescian, aş spune: "Şi frunzişul se-ndese