Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Badea: "Nu am emoţii că vom retrograda"

Publicat in Romania Libera, joi 31 martie 2011 ·

Universitatea Cluj se află la patru puncte deasupra liniei retrogradării, iar vineri, în etapa a 23-a a Ligii I, va fi vizitată, la Mediaş, de către Dinamo Bucureşti. O eventuală înfrângere în faţa unei echipe care încă mai are titlul de campioană drept obiectiv ar putea-o duce pe "U" la doar un punct de zona minată, însă tehnicianul Universităţii, Ionuţ Badea, este convins că echipa sa nu va avea probleme din acest punct de vedere. "Într-adevăr, există o presiune pe noi, dar nu e un moment de răscruce. Eu nu am emoţii că vom ajunge să ne luptăm pentru a rămâne în prima ligă, dar trebuie să fim atenţi să nu ajungem într-o situaţie critică. Pentru acest lucru, toţi jucătorii trebuie să dea totul pe teren", a declarat Badea.

Păcurar, incert cu Dinamo

Primul test din cele rămase în acest sezon pentru "U" va fi vineri, cu Dinamo Bucureşti, o formaţie de care Badea se simte legat sufleteşte. "Dinamo face parte din viaţa mea, dar pe teren vom lupta pentru a câştiga. Vom avea o partidă dificilă cu o echipă care îşi va juca şansa cât poate de bine. Chiar dacă nu vor juca Torje şi Moţi, suspendaţi, sunt sigur că Dinamo are jucători care să-i înlocuiască. Am vorbit şi cu finanţatorul Florian Walter, iar dânsul vrea concentrare 200% pentru acest meci din partea jucătorilor. Eu sper să dăm totul pe teren, pentru că dinamoviştii nu sunt invincibili", a mai spus antrenorul "studenţilor", care va urmări din tribune meciul cu Dinamo, după eliminarea suferită la partida cu Oţelul Galaţi. Lângă Badea va sta şi Nicola Ascoli împreună cu Adrian Cristea, amândoi suspendaţi, dar, foarte probabil şi Alexandru Păcurar, care a suferit o microleziune la antrenamentul de marţi. "U" Cluj-Dinamo Bucureşti va începe la ora 20:30.

Universitatea Cluj se află la patru puncte deasupra liniei retrogradării, iar vineri, în etapa a 23-a a Ligii I, va fi vizitată, la Mediaş, de

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum o ora
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Cum va fi vremea de sărbători şi în primele zile ale anului 2025? Prognoza meteorologilor

Mediafax acum o ora
Meteorologii au anunţat cum va fi vremea de sărbători şi în primele două săptămâni ale anului 2025 în România. Potrivit acestora, temperaturile vor fi diferite de la o regiune la altă. De asemenea, vor fi precipitaţii în mai multe zone ale ţării.

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă făcută de procurori

HotNews acum 2 ore
Tribunalul Prahova judecă vineri, 13 decembrie, contestaţiile depuse de procurori, dar și de inculpaţi faţă de măsura controlului judiciar dispusă de Judecătoria Ploieşti cu privire la Horaţiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină, apropiat al lu

Singurul operator care are fix ce-i trebuie Generației Z pentru social media: Cartela la 2 euro

Adevarul acum 34 minute
Generația Z este prima generație a României care nu cunoaște și nu concepe viața fără internet, sunt extrem de conectați și se informează cu ajutorul aplicațiilor pe telefoane inteligente. Nativi digitali, copii și tinerii din Gen Z utilizează telef

China şi-a retras navele de război desfăşurate de câteva zile în jurul Taiwanului, anunţă Tapeiul

G4Media acum o ora
Navele marinei şi ale pazei de coastă chineze care desfăşurau de câteva zile un vast exerciţiu naval în jurul Taiwanului s-au întors joi în porturile lor, au anunţat vineri autorităţile taiwaneze, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Toate navele g

Ce sărbătoare este pe 13 decembrie 2024 în calendarul ortodox

Ziua Constanta acum o ora
Calendar ortodox 13 decembrie 2024 În această lună, în ziua a treisprezecea, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici ai lui Hristos: Eustratie, Auxentie, Evghenie, Mardarie şi Orest. Aceşti sfinţi mucenici au trăit pe vremea rău-credincioşilor împăr

LIVE Război în Ucraina, ziua 1024: SUA anunţă un nou ajutor militar estimat la 500 de milioane de dolari / Bombardamente asupra Harkov

HotNews acum o ora
Regiunea Harkov a fost ținta bombardamentelor rusești vineri dimineață, 13 decembrie, când mai multe explozii s-au auzit în oraș și suburbiile sale. Forțele aeriene ucrainene au raportat folosirea armelor balistice, au anunțat autoritățile ucrainene

Companiile aeriene globale estimează venituri de 1 trilion de dolari pentru 2025, în pofida penuriei de avioane

News.ro acum 2 ore
Asociaţia Internaţională a Transportului Aerian (IATA) a prognozat pentru 2025 venituri globale ale industriei aviatice de peste un trilion de dolari, împreună cu un număr record de 5,2 miliarde de pasageri, în pofida dificultăţilor în aprovizionare

Un nou record pentru opera lui Nicolae Grigorescu! Suma impresionantă cu care s-a vândut „Țărăncuță odihnindu-se”

Ziua Constanta acum o ora
Pictura „Țărăncuță odihnindu-se” de Nicolae Grigorescu a stabilit un nou record pe piața de artă din România, fiind vândută pentru suma impresionantă de 365.000 de euro în Licitația de Iarnă Artmark. „Țărăncuță odihnindu-se" (1870-1880), semnată de

Nicu Sârghea a murit. Toboșarul trupei Vunk avea doar 48 de ani

Libertatea acum 7 ore
Toboșarul trupei Vunk, Nicu Sârghea, a murit, joi, la vârsta de 48 de ani. Anunțul decesului fulgerător a fost făcut pe Facebook de membrii trupei pe care a fondat-o. Lansarea piesei „Te-am sunat din greșeală”, programată mâine, a fost amânată.

Vremea

București
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°