Cabinetul Parlamentar al deputatului Colegiului 5 Constanţa, Zanfir Iorguş, a organizat joi, 31 martie, în sala de conferinţe a Complexului „Doina" din Neptun o dezbatere publică pe tema Proiectului de lege privind parteneriatul dintre Stat şi Culte în domeniul serviciilor sociale, adoptat de Camera Deputaţilor şi Senatul României. La întâlnire au participat deputatul Zanfir Iorguş, unul dintre iniţiatorii legii, P.C. pr. Vasile Rusnac, consilier social-misionar în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, P. C. Pr. Iulian Rotaru, protopopul Protoieriei Mangalia, reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe, Romano-Catolice, Penticostale şi Baptiste din Colegiul 5 (Tuzla, Costineşti, Mangalia, Neptun). Preoţii participanţi au apreciat reglementările noii legi care vizează finanţarea din fonduri publice a programelor iniţiate de culte pentru dezvoltarea şi derularea de servicii sociale şi acţiuni caritabile, precum şi formarea şi instruirea unor corpuri de voluntari care să activeze în domeniul asistenţei sociale. „La începutul secolului trecut, la Mangalia, o sută de localnici derulau acţiuni caritabile pe bază de voluntariat pentru 500 de persoane nevoiaşe şi copii orfani. Aceste activităţi se desfăşurau prin intermediul bisericii, care reprezintă cea mai credibilă instituţie în România. Tocmai de aceea, proiectul de lege se bazează pe solidaritatea faţă de semeni şi pe ideea de voluntariat care, oricum, funcţionează pe lângă biserici. Voluntariatul va fi însă mai bine structurat cu scopul ajutorării mai multor categorii defavorizate, printre care: copii aflaţi în dificultate, persoane adulte cu dizabilităţi, vârstnici fără venituri sau care realizează venituri foarte mici, familii care au avut de suferit în urma unor calamităţi naturale", a declarat iniţiatorul legii, deputatul Colegiului 5 Constanţa, Zanfir Iorguş. Potrivit iniţiativei legislative, cultele, în calitate de furnizor