Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica Directoarea tehnica de la Fertilchim a dat cu subsemnatul la Parchet

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 aprilie 2011 ·

Continuă cercetările în dosarul penal pe numele celor care au întocmit actele pentru înfiinţarea depozitului de deşeuri de la Năvodari, sub suspiciunea de fals în acte. Este pusă la îndoială veridicitatea actelor care au condus la obţinerea avizului pentru centrul de deşeuri, care ar urma să funcţioneze pe o suprafaţă de 15 hectare, în vecinătatea Fertilchim. Joi seara, directoarea tehnică de la Marway Fertilchim, Florica Suciu, a fost condusă de poliţişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pentru declaraţii.Italianul Roberto Vincentelli, investitorul care vrea să deschidă centrul de deşeuri de la Năvodari, a aflat de la presă că angajata sa este la Parchet, iar ulterior, după ce s-a interesat cu privire la subiect, a confirmat. „ Este mai rău ca pe vremea lui Ceauşescu. Este un abuz. Pe mine, dacă mă chema procurorul de caz la Parchet la ora asta, nu mă duceam. Păi, asta e oră de stat acasă, la televizor. Cum aş fi putut să merg aşa, nearanjat, fără cravată? Nu, nu aş fi mers, nu e oră de dat declaraţii ", a spus Vincentelli. Tot el a precizat că Florina Suciu lucrează cu el la Fertilchim din 1990, a fost şi stagiară la întreprindere, şi are 63 de ani. După părerea italianului, Florica Suciu este o femeie sensibilă, iar soţul ei este cardiac, aşa încât deplasarea ei la Parchet nu a putut decât să îi facă rău. În acelaşi timp însă, Vincentelli a precizat că: „ Doamna Suciu ştie foarte multe, de aceea sunt liniştit. Ştie ce acte avem pentru centrul de deşeuri, ba chiar s-a ocupat şi de nişte chitanţe plătite la primărie ". „ Procurorul de caz nu cred că este imparţial, dacă la descindere ( n.r.- descinderea a avut loc pe data de 29 martie a.c., la sediul Fertilchim, de unde au fost ridicate mai multe acte ) a declarat că sunt documente false ", a mai comentat Vincentelli, adăugând şi faptul că inclusiv ieri a fost amendat de Primăria Năvodari, pentru un in

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 România va întâlni în optimi Olanda. Programul complet din această fază a întrecerii

Ziua Constanta acum 24 minute
La capătul ultimelor două partide din faza grupelor Campionatului European de fotbal din Germania, din grupa F, Cehia – Turcia 1-2 și Georgia – Portugalia 2-0, echipa națională a României și-a aflat adversarul din optimile competiției. Clasată pe lo

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum o ora
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 28 minute
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 33 minute
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 2 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

EURO 2024 Calificarea României în optimi a adus mare bucurie și la Constanța (GALERIE FOTO + VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Calificarea istorică a echipei naționale de fotbal a României în optimi la Campionatul European, de pe locul întâi în grupa E, a adus o mare bucurie și la Constanța. Fanii s-au strâns în diferite puncte în care s-au amplasat televizoare și ecrane, p

Video Traficul a fost oprit pe Calea Victoriei. Suporterii români sărbătoresc în Piaţa Universităţii

Mediafax acum 2 ore
Pe Calea Victoriei, traficul a fost restricţionat pentru deplasarea suporterilor din Piaţa George Enescu în Piaţa Universităţii. În Piaţa Universităţii s-au adunat suporterii echipei naţionale de fotbal a României pentru a sărbători calificarea în o

Marius Tucă Show începe joi, 27 iunie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România scoate egalul care ne trimite în optimi de pe primul loc al clasamentului grupei

Ziua News acum 3 ore
Reprezentativa României a reuşit o performanţă istorică, miercuri, la Campionatul European din Germania, reuşind calificarea în optimile de finală ale competiţiei. Tricolorii au remizat în ultima etapă a grupelor cu Slovacia, scor 1-1, iar Ucraina a

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

22°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

21°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°