V-aţi gândit vreodată cât amar de timp alocăm unor nimicuri?
Eu unul m-am tot gândit şi cred cu tărie că, astăzi, nimicurile domină autoritar viaţa românilor. Iar presa a dezvoltat o complicitate vicioasă cu furnizorii de nimicuri, eludându-şi misiunea.
Mărturisesc şi faptul că, din ce în ce mai des, am clipe în care regret anii petrecuţi în ceea ce dumneavoastră numiţi generic „presă". De ce? Pentru că am crezut (şi încă mai cred) că rolul ziarelor, atâtea câte au mai rămas, al radiourilor şi al televiziunilor este acela de a forma publicul. Funcţia de informare ar trebui să slujească acestui scop.
Nu ai dreptul (moral) de a livra lumii baliverne sau bazaconii. Asta pentru că, mai devreme sau mai târziu, toate acestea se vor întoarce îndoit împotrivă-ţi. Stimulezi dezvoltarea unui public submediocru, pavlovian şi, implicit, nestatornic. Acest public se va deplasa mereu spre locul unde se aprind simultan mai multe „beculeţe". Cu alte cuvinte, îţi tai craca de sub picioare şi decredibilizezi breasla căreia îi aparţii.
Sigur, aşa este, lumea savurează bazaconiile, însă nu pregetă în a-l judeca fără milă pe „expeditor". La fel de nocivă este şi aplicarea „teoriei" potrivit căreia lupta pentru audienţă te obligă la compromisuri calitative. Nimic mai fals! Mai degrabă comoditatea, nepriceperea sau educaţia precară ale celor care filtrează subiectele reprezintă cauza „chiflelor" de presă. Scandalurile de alcov nu te forţează să-ţi pui mintea la contribuţie. Nici exhibarea prostiei şi a mitocăniei.
Dar ca ziarist ai nevoie şi de caracter. Faci parte din societate, nu eşti deasupra ei. Ceea ce e rău pentru altul, e rău şi pentru tine. În plus de asta, orice afacere - pentru că presa poate fi o afacere profitabilă! - nu durează dacă nu o construieşti cu onestitate. Vânătoarea de câştiguri rapide îţi vlăguieşte business-ul şi în cele
