Unii analişti cred că din cauza reducerilor insuficiente în 2009 şi 2010, rata dobânzii este astăzi la un nivel prea înalt, creând probleme în conceperea politicii monetare. Eu cred că, dimpotrivă, acest nivel ajută.

Iată mai întâi viziunea acelor analişti. BNR ar fi nevoită să crească rata dobânzii peste nivelul deja prea înalt al acesteia, pentru a combate creşterea inflaţiei. Astfel s-ar ajunge la valori prea mari ale ratei dobânzii, care ar sufoca creditarea. În viziunea lor era mai bine dacă se pornea de la rate mai mici ale dobânzii. Pentru a minimiza creşterea ratei dobânzii, spun unii analişti, BNR va vinde valută, ceea ce va aprecia leul, astfel ajutând la calmarea inflaţiei. Dar aprecierea i-ar dezavantaja pe exportatori. Astfel, politica monetară ar fi într-un cerc vicios pe care şi l-a creat singură în 2009 şi 2010, când a decis reduceri inadecvate ale ratei dobânzii.

Viziunea de mai sus este greşită şi contradictorie. BNR a limitat şi, ulterior, a stopat reducerea ratei dobânzii pur şi simplu pentru că a acordat o probabilitate mare riscurilor de materializare a presiunilor inflaţioniste. Calculele noastre arată că la sfârşitul anului 2011 se poate atinge un nivel minim (nu neapărat în bandă) al ratei inflaţiei pentru care rata reală a dobânzii ex ante devine moderat pozitivă, fără o creştere a ratei dobânzii de politică monetară. În scenariul în care rata dobânzii ar fi fost redusă cu mai mult în 2009 şi 2010, aceeaşi rată reală a dobânzii ex ante ar putea fi atinsă în 2011 doar prin creşterea ratei dobânzii de politică monetară. Prin politica sa, BNR a minimizat orice creştere viitoare necesară pentru atingerea ţintei de inflaţie.

Date fiind condiţiile din economie, nu era raţional ca BNR să procedeze altfel. Înainte de criză, intrările mari de capitaluri au dus la creşteri speculative nesustenabile în sectorul imobiliar şi la acumu