Telegramele WikiLeaks pentru România recompun atipic - din fragmente - profilul unui stat, în prezent, mai degrabă neinteresant sub aspect geostrategic, marginal, însă cu o viaţă politică internă tensionată, în curs de recuperare a decalajelor economice şi de civilizaţie în raport cu Occidentul, însă predispus încă la derapaje.

S-a spus despre aceste documente că nu furnizează nimic nou şi, ca atare, sunt lipsite de semnificaţii majore. Fals, în opinia mea! În primul rând, sunt emise dinspre un actor global cu o autoritate morală simbolică aproape de necontestat. Apoi, chiar dacă nu aduc în atenţia publicului vreo informaţie surprinzătoare, ele confirmă bănuieli greu de probat, demolează aparenţe intenţionat fabricate şi reformulează oportun adevăruri incomode. În general, clarifică, reamintesc şi, pe alocuri, igienizează. În plus, invită la o serioasă reflecţie, căci ne proiectează aşa cum suntem în percepţia foştilor şi actualilor membri ai corpului diplomatic american de la Bucureşti.

Printre altele, telegramele pun în lumină faptul că, adeseori, conflictele interpartinice majore sunt expresii ale unor interese şi influenţe externe în contradicţie, dar că există în toate formaţiunile politice lideri tentaţi să exerseze jocul la două capete. De asemenea, indirect, prezintă penibilul ca pe un fenomen transpartinic naţional, dar, în acelaşi timp, surprind notele sublime unice atinse de această stare de fapt în activitatea politică a lui Mircea Geoană.

În fine, dosarul WikiLeaks pentru România reconstituie binevenit şi cu un uşor plus de obiectivitate - pentru un popor realmente amnezic - două momente extrem de importante din istoria recentă: episoadele suspendării preşedintelui Traian Băsescu, respectiv cel al ultimelor alegeri prezidenţiale. Informaţiile de culise, în legătură cu aceste două evenimente, puse în circulaţie, interpretările adău