Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Replica Statiile CFR din Constanta, Tulcea, Calarasi si Ialomita, asediate de sobolani

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 aprilie 2011 ·

Ceferiştii constănţeni sunt terorizaţi de şobolani. Aceştia spun că au ajuns la limita răbdării şi că se tem pentru sănătatea lor. Rozătoarele au distrus inclusiv instaţiile electrodinamice (CED) care asigură comanda, controlul şi condiţiile de siguranţă pentru activitatea de circulaţie şi manevră în staţiile de cale ferată.

Mărturie în acest sens stau numeroase reclamaţii care zac prin diverse birouri. Deşi situaţia trenează de mai bine de doi ani, conducerea Sucursalei Regională CF Constanţa se scuză şi spune că până în prezent nu a efectuat deratizarea şi dezinsecţia deoarece nu au existat fonduri pentru aşa ceva. Între timp, în staţia Saligny Est s-au înregistrat 2 deranjamente la instalaţia CE din cauza cablurilor deteriorate de şobolani. De asemenea, în staţiile CF Cernavodă Pod şi Dunărea, electromecanicii au semnalat prezenţa rozătoarelor atât în repartitoarele de cabluri, în sălile de acumulatoare, cât şi în birourile de comandă IDM. La staţiile CF Eforie Sud toaletele colcăie de şobolani, iar în sala de calculatoare din staţia CF Saligny Est mirosul de şoareci îi năuceşte pe ceferişti. Probleme identice se regăsesc şi la Halta de Mişcare Mircea Vodă, la staţia CF Medgidia, posturile P1, P2, PC2, cât şi la staţia oraşului Tulcea. Angajaţii de acolo spun că prezenţa numeroaselor rozătoare le pune în pericol sănătatea. „Sunt peste tot, în toate staţiile. Sub instalaţii avem canale de cabluri şi acolo e plin de şobolani. Angajaţii ne-au rugat să intervenim de urgenţă, că mor cu şobolanii de gât", a declarat, pentru „Replica" de Constanţa, Dorin Maer, şeful Sucursalei Reginală CF Constanţa. Menţionăm că în 2010 sucursala CF Constanţa nu şi-a permis luxul de a suporta costurile unei deratizări. Totuşi, existând riscul producerii unor accidente feroviare, ca urmare a deteriorării cablurilor roase de şobolani, Maer s-a decis, în acest an, să orga

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 3 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°