Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comuna Castelu va împãduri 30 de hectare

Publicat in Ziua Constanta, vineri 1 aprilie 2011 ·

Comuna Castelu va împãduri aproximativ 30 de hectare de teren cu fonduri de la Ministerul Agriculturii.

„Semnãm contractul cu ministerul pentru a demara împãdurirea celor aproximativ 30 de hectare. Vom dezbate proiectul tehnic la Bucureşti, dupã care vom demara procedura de achiziţie ca în toamnã sã ne apucãm de plantare", ne-a declarat Nicolae Anghel, primarul comunei Castelu.

La Castelu vor demara lucrãrile şi pentru cea de-a doua salã de sport. Contractul a fost atribuit din 2009, iar valoarea totalã a investiţiei este, potrivit edilului comunei, de 37 de miliarde de lei vechi. Sala de sport va avea o capacitate de 150 de locuri.

O prioritate a primarului Nicolae Anghel este şi reabilitarea dispensarului. „Ne apucãm sã-l reabilitãm cu forţe proprii. L-am dat la Consiliul Judeţean în administrare pentru a-l repara, dar timp de opt ani nu am primit niciun rãspuns. Investiţia va fi de aproximativ 1,5 miliarde de lei vechi", ne-a declarat primarul din Castelu.

Trotuare asfaltate şi supraveghere video

Edilul a adãugat cã în perioada urmãtoare va începe reabilitarea a 2 km de trotuare de pe strada 1 Mai. „Vom face trotuare turnate, cu asfalt şi cu borduri, cu 60% mai economice şi mai rezistente faţã de cele cu pavele", a subliniat primarul. Administraţia localã din Castelu va investi şi în înfrumuseţarea comunei. „Vom avea sistem de irigaţii pentru spaţiile verzi şi vom monta coşuri de gunoi pentru pãstrarea curãţeniei", a mai spus primarul.

Primãria Castelu va implementa un sistem de supraveghere video pentru siguranţa locuitorilor, dar şi pentru ca investiţiile realizate de cãtre autoritatea localã sã fie protejate. „Vom pune camere de luat vederi de la drumul gãrii pânã la bisericã. Noi am plantat nişte arbuşti şi am vãzut cã i-au rupt. Cu ajutorul acestor camere vom împiedica astf

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 31 minute
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

EURO 2024. LIVE TEXT România - Slovacia, un meci cât o calificare! „Generația de suflet“, cu inima pentru optimi

Ziua Constanta acum o ora
La Campionatul European de fotbal din Germania a sosit ora marelui meci pentru tricolori, înfruntarea decisivă pentru calificarea în optimi! Partida România – Slovacia se joacă astăzi, 26 iunie 2024, la Frankfurt, în ultima etapă a grupei E, de la o

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 4 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 5 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

NATO: Mark Rutte va fi următor secretar general al organizației

Press Alert acum 7 ore
Aliații NATO l-au desemnat miercuri pe premierul olandez Mark Rutte să fie următorul șef al NATO. Funcția a fost vizată și de președintele României, Klaus Iohannis, dar acesta s-a retras din cursă în urmă cu câteva zile. Anunțul a fost făcut prin in

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 3 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Restricții de circulație pe Șoseaua București-Ploiești în zona Gara Băneasa-Fântâna Miorița. Trafic pe două benzi pe sens, pentru lucrări la metrou

Gandul acum o ora
Începând cu data de 29.06.2024, se instituie restricții de circulație pe Șoseaua București – Ploiești, în zona Gării Băneasa – Fântâna Miorița. Traficul rutier se va desfășura pe două benzi de circulație pe fiecare sens al Șoselei București – Ploieș

"Avem o strategie de apărare, de IT, dar nu una culturală". Primele declarații ale lui Varujan Vosganian, noul președinte al Uniunii Scriitorilor

Ziare.com acum 2 ore
Scriitorul Varujan Vosganian, ales miercuri, 26 iunie, preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, a făcut primele declarații după rezultatul votului. Printre prioritățile lui la șefia instituției se numără o strategie culturală pentru România ș

Ministrul Transporturilor: Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad – Oradea

Press Alert acum 2 ore
Pas important pentru construcția a încă 47 de km din Drumul Expres Arad- Oradea, transmite ministrul Transporturilor. El afirmă că miercuri au fost primite nouă oferte de la constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru execu

Vremea

București
acum

31°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/36°
Iasi
acum

28°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

25°
mie.

20°/25°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

29°
mie.

18°/29°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
Timisoara
acum

25°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/33°