Steaua a avut ocaziile imense ale unui meci care o păstrează pe Poli neînvinsă, dar tristă: a pierdut ocazia de a-i lua faţa Oţelului
Aproape uitasem cum arată un stadion plin ochi. Entuziasmul emanat de 30.000 de oameni care tropăie în tribune nu se transformă însă în energizant pentru cei din iarbă, blocaţi de propriile limite ori de frînele tactice puse de doi antrenori precauţi. Sau fricoşi?
Steaua a-nceput mai sus, în terenul lui Poli, dar a dat repede înapoi, pusă în gardă de banda stîngă sclipitoare a bănăţenilor, cu Sepsi şi Rocha întrecîndu-se în driblinguri spectaculoase, şi de calmul senioral al singurei echipe neînvinse încă în Liga 1.
Iar ocaziile s-au pierdut printre atîtea zeci de mii de mîini ridicate-n aer prin tribune. Poli a avut doar două apariţii mai acătării în preajma careului stelist, culmea!, prin "închizătorii" Alexa şi Burcă, ale căror şuturi s-au înălţat spre vîrful nocturnei (17, 35).
Dincolo, Bănel a fost, ca de obicei pentru Steaua, şi rege, şi bufon. Fuge ca un apucat, scoate sufletul din fundaşi, îşi trage echipa în faţă, dar cînd ajunge lîngă gol se sperie şi dă ochii peste cap. Super-ocazia primei reprize a fost îngropată de el: Surdu a insistat la o bîlbă a apărării lui Poli, Bilaşco a scos bine în centru, însă lui Nicoliţă i-a ieşit doar un exterior penibil, trimiţîndu-i pe fanii Stelei la coadă pentru Xanax.
În rest, multă încrîncenare. Obositor de multă şi pentru cei care privesc meciul, şi pentru cei care-l joacă. F5 la vestiare, aşa că după pauză ritmul a crescut, gărzile au coborît, iar ocaziile n-au avut nevoie de lupă. Foc în peluză, jăratec pe gazon. Echipele încep fotbalul, în sfîrşit! Onofraş (53) şi Rocha (55) anticipează o ultimă jumătate de oră intensă ca o ciocolată neagră.
Bonfim e aproape de autogol (60), plojoanele la sacrificiu se înteţesc în careu
