Germania, Italia, Franţa sau America sunt câteva destinaţii în care părinţii cu bani îşi pot trimite odraslele. Pe lângă distracţie, învaţă şi limbi străine. Sursa: www.tabere.comSursa: www.tabere.com
1 /.
Excursii, activităţi de grup, sporturi şi cursuri de limbi străine, de literatură, de fotografie, de artă contemporană sau de muzică. Sunt câteva dintre lucrurile pe care un copil le poate face într-o tabără internaţională.
Cele mai ieftine astfel de vacanţe sunt la vecinii bulgari. Cele mai scumpe - în Marea Britanie şi în Statele Unite. Ce le diferenţiază însă sunt condiţiile de cazare şi numărul, mai mic sau mai mare, al activităţilor educaţionale. Un singur lucru este cert, spun organizatorii din România: orice copil vine dintr-o tabără mai organizat, mai comunicativ şi, cel mai important, cu câţiva zeci de prieteni în plus.
Pentru unii părinţi, faptul că au un copil mai zvăpăiat poate fi un motiv pentru care să refuze să-l trimită într-o excursie departe de casă. Şi aici organizatorii din România ţin să-i liniştească. Însoţitorii stau cu ochii pe ei, aplanează conflictele dintre cei mici, iar asistenţa medicală este asigurată non-stop pe toată perioada taberei. Mai mult, ei se angajează să-i ajute pe micuţi la toaleta zilnică.
Tabere pentru vara aceasta
Bulgaria - Pentru 400 de euro pe săptămână, îi poţi asigura copilului tău o vacanţă în staţiunea Albena de pe litoralul bulgăresc. Oferta include transportul cu autocarul, cazare la un hotel de trei stele, pensiune completă, un curs intensiv de limba engleză asigurat de profesori de la International University College din Dobrich, materialele de studiu, teste de evaluare, o excursie de o zi la Dobrich, supraveghere permanentă, asigurare medicală şi un însoţitor la zece copii.
Italia - Roma poate fi o destinaţie excelentă pentru o tab