Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce angajamente şi-a luat Guvernul Boc în faţa FMI

Publicat in Jurnalul, duminică 3 aprilie 2011 ·

Foto: Christian Silva / Jurnalul Naţional Scăderea inflaţiei, reducerea arie­ratelor la companiile de stat, reformarea sistemului de pensii şi de sănătate, pregătirea pentru privatizare a unor companii de sat, dar şi menţinerea sub control a deficitului bu­getar sunt doar câteva dintre angaja­mentele pe care Guvernul Boc le-a luat prin scrisoarea de intenţie semnată cu Fondul Monetar Interna­ţio­nal. Acest document a fost aprobat recent de ambele părţi şi publicat ieri pe site-ul instituţiei financiare, o dată cu intrarea în vigoare a noului acord. Acesta are o valoare de aproximativ 3,6 miliarde de euro care nu va putea fi utilizată decât în cazuri de forţă majoră, se va derula pe o perioadă de 24 de luni, în paralel cu un nou acord preventiv cu Uniunea Europeană, în valoare de 1,4 miliarde de euro şi cu un împrumut de 0,4 mi­liarde de euro de la Banca Mondială. Concomitent, se va îmbunătăţi absorbţia fondurilor europene, aceasta fiind una dintre cele mai importante preocupări ale FMI-ului pentru România.

Guvernul s-a mai obligat să eli­mi­ne fondurile de stimulente prin OUG începând cu 1 ianuarie 2012, să sta­bi­lească bonusuri de performanţă pentru colectarea taxelor în limita a 30%. "În urma recentelor acţiuni pentru a include stimulentele în sala­riul de bază, vom elimina prin ordonanţă de guvern fondurile de stimulente de la 1 ianuarie 2012 (termen – sfârşitul lunii iunie). Pentru a încuraja eforturile de colectare a taxelor, bonusuri de performanţă pot fi acordate celor care colectează taxele în limita a 30%", se arată în documentul citat. Totodată, Executivul a cedat presiunilor FMI de a încheia în mod transparent contracte pentru utilizatorii de gaze şi energie electrică. "Noile contracte bilaterale semnate de întreprinderile de gaz şi de producătorii de energie electrică se vor face în mod transparent şi nediscri­minatoriu prin intermediul OPCOM,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 37 minute
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

Vremea se strică în aproape toată țara. Care vor fi regiunile afectate de ploi și vijelii

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteo Cod galben de averse şi vijelii pentru 19 judeţe şi Capitala. În plus, a fost publicată și o avertizare Cod portocaliu de averse torenţiale şi furtuni pentru 16 judeţe din jumă

Incendiu puternic la un centru comercial din București

HotNews acum o ora
Un incendiu a cuprins, luni după amiază, o clădire din Capitală în care funcţionează un magazin, o sală de fitness şi o sală de evenimente. Douăsprezece autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri incendiul fiind localiz

AEP: 18.978.908 de cetăţeni români sunt înscrişi în Registrul electoral, la 31 mai / Sunt cu 12.297 mai mulţi de la finalul lunii aprilie

News.ro acum 21 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat că numărul cetăţenilor cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral, la data de 31 mai, este de 18.978.908, fiind cu 12.297 mai mulţi faţă de ultima informare publică de la finalul lunii aprilie.

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu la fațada unui magazin din Capitală. Pompierii intervin cu 12 autospeciale

Wall-Street.ro acum o ora
Fațada unei clădiri din Sectorul 5 al Capitalei în care se află și un magazin Mega Image, dar și o sală de fitness, a luat foc. Incendiul a fost localizat de pompieri, care au intervenit cu 12 autospeciale cu apă și spumă, dar și trei autoscări. Un

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum o ora
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Căldura a ucis peste 50 de persoane în India trei zile, dar numărul deceselor ar fi mult mai mare în condiţiile în care temperaturile au atins 50 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Peste 50 de persoane au murit în India în ultimele trei zile, în condiţiile în care o caniculă brutală continuă să afecteze anumite zone ale ţării, relatează BBC. În weekend, numai în statul Uttar Pradesh, din nordul ţării, au murit 33 de persoane d

Rezervele valutare de la BNR au crescut în luna mai cu 2,5 miliarde euro

Mediafax acum 2 ore
În cursul lunii mai, la Banca Natională au intrat 4,44 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor (inclusiv sumele rezultate din em

ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului (P)

Press Alert acum 49 minute
Din 6 iunie, ATAC Hiper Discount by Auchan, formatul cu cele mai mici prețuri al rețelei, își deschide porțile în locul Auchan Discount Calea Șagului. Descoperă magazinul cu prețuri mici permanent! Din 6 iunie, timișorenii au o nouă destinație de cu

Vremea

București
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

13°/23°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/22°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°