Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat că n-ar fi o problemă pentru el dacă preşedintele Consiliului de Adiministraţie al clubului, Nicolae Badea, i-ar cere să plece de la conducerea tehnică a echipei.
"Oricând aş putea fi demis, şi azi, după meciul de la Cluj. Asta nu e o problema mea, trebuie întrebat domnul Badea. Dacă vrea să mă dea afară, eu doar trec strada, casa mea e vizavi de stadionul Dinamo. Nu e nici o problemă", a spus Andone, întrebat dacă ar putea fi demis după o înfrângere în campionat cu Steaua, conform Mediafax.
Andone a recunoscut că şansele ca Dinamo să ocupe primele două locuri ale campionatului sunt mici. "Campionatul şi locul doi sunt departe, poate doar dacă reuşim trei, patru victorii legate, să câştigăm şi cu Vaslui şi cu Oţelul. Ca să câştigi un campionat nu poţi să te bată Clujul de două ori şi să faci două egaluri cu Pandurii. O echipă trebuie să aibă constanţă în campionat şi pe suporteri alături ca să-l câştige", a mai spus antrenorul Dinamo.
Antrenorul echipei Dinamo, Ioan Andone, a declarat că n-ar fi o problemă pentru el dacă preşedintele Consiliului de Adiministraţie al clubului, Nicolae Badea, i-ar cere să plece de la conducerea tehnică a echipei.
"Oricând aş putea fi demis, şi azi, după meciul de la Cluj. Asta nu e o problema mea, trebuie întrebat domnul Badea. Dacă vrea să mă dea afară, eu doar trec strada, casa mea e vizavi de stadionul Dinamo. Nu e nici o problemă", a spus Andone, întrebat dacă ar putea fi demis după o înfrângere în campionat cu Steaua, conform Mediafax.
Andone a recunoscut că şansele ca Dinamo să ocupe primele două locuri ale campionatului sunt mici. "Campionatul şi locul doi sunt departe, poate doar dacă reuşim trei, patru victorii legate, să câştigăm şi cu Vaslui şi cu Oţelul. Ca să câştigi un campionat nu poţi să te bată Clujul de două ori şi să faci două egaluri cu