Au fost adjudecate doar 3 pachete din cele 9. Suma obţinută este de 36.6 milioane de euro plus TVA (45.2 milioane de euro) pentru următorii 3 ani. Este posibil ca licitaţia pentru celelalte pachete să se reia sau să nu se vadă la tv decât 3 meciuri pe etapă.
UPDATE 13.35 Marian Iancu: ""Ofensivă! Majorăm preţul cu 10%"
Preşedintele CA al Politehnicii Timişoara, Marian Iancu, solicită LPF să nu scadă din preţ la următoarea licitaţie pentru drepturile TV rămase nevândute astăzi, cerând chiar majorarea sumei cerute cu 10 procente.
"Pentru mine nu este dezamăgitor acest eşec al LPF. Trebuie să ştii să te reorientezi şi să mergi mai departe. La următoarea licitaţie, preţul trebuie majorat cu 10 la sută, astea sunt regulile jocului. Eu nu aş accepta niciodată să fac un pas înapoi, chit că vom rămâne cu meciuri netelevizate. Dacă se va întâmpla acest lucru, atunci acest fapt se numeşte fraudă la adresa fotbalului românesc. Dacă există o înţelegere între cablişti, atunci spun că şi eu aş fi făcut la fel ca ei. Aşa se procedează într-o tranzacţie, există strategie de cumpărare, aşa cum există şi una de vânzare. În astfel de situaţii, ofensiva bate defensiva", a spus Marian Iancu la Sport.ro.
UPDATE 13.26 Gigi Becali: "Decât să pierdem 50 de milioane, mai bine pierdem clădirea Ligii"
"Am văzut că Dragomir e bucuros. Suntem în gaură de 50 de milioane şi el e bucuros. Decât să pierdem 50 de milioane, mai bine pierdem clădirea LigiiEu am zis că se va întampla ceva... de ce a fost pachetul 8 şi nu pachetul 3? Dacă nu se cumpăra pachetul 8 sau 9, se reorganiza licitaţia. Aşa zicea consiliul concurenţei. E înţelegere între televiziuni. Noi trebuie să contestăm licitaţia sau să boicotam. Trebuie să ne unim, să facem un comitet să numim 2-3 preşedinţi să facă licitaţie, să vândă şi să semneze contractul. Boicot înseamnă să nu dăm imputernicire Ligii să sem