România avea cea mai mare rată a creditelor neperformante din Europa Centrală şi de Est, de 9,7% din total împrumuturi, la finele lui 2009, adică de circa două ori şi jumătate peste media zonei, de 3,9% din total, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanţă Ensight. Sursa: CODRIN PRISECARU
La sfârşitul lui 2009, România avea de două ori mai multe credite neperformante raportat la total împrumuturi decât Croaţia, următoarea clasată în topul ţărilor cu cele mai multe credite cu probleme. La coada clasamentului se afla Slovenia, cu o rată a neperformantelor de 1,6% din total.
Potrivit studiului, în 2009, cea mai mare pondere din total credite o deţineau în România cele de consum. Băncile locale şi-au redus pe fondul crizei expunerea pe acest tip de împrumuturi, unde înregistrează şi cele mai multe credite neperformante. Astfel, în decembrie 2008 creditele de consum totalizau 18,5 miliarde de euro, iar la finalul anului trecut circa15 miliarde de euro. În acelaşi interval, valoarea totală a creditelor ipotecare a crescut de la 5,2 miliarde euro la 6,8 miliarde euro, potrivit studiului.
Ponderea creditelor în valută în totalul împrumuturilor pentru persoane fizice a crescut de la 59% în decembrie 2008, la 65% în decembrie 2010. Totodată, ponderea împrumuturilor în valută acordate companiilor a crescut de la 57% în decembrie 2008, la 62% în decembrie 2010.
La nivelul zonei, credite la sold din sistem au înregistrat o creştere de circa 3%, în 2009, România şi Bulgaria fiind singurele două pieţe unde nivelul împrumuturilor a scăzut.
Piaţa bancară locală se clasa în 2009 pe locul 4 din punct de vedere al mărimii în zonă, cu un nivel al activelor de 78,1 miliarde euro, pe locul 1 aflându-se Polonia, cu active de 258,2 miliarde de euro.