Am să las pe moment la o parte analiza politică pentru un alt domeniu la care ne pricepem, zice-se, cu toții: fotbalul. De fapt, mărturisesc că mă pricep foarte puțin la acest sport, nu știu aproape deloc să joc și nici nu-l urmăresc de obicei în presă. Chiar și așa, m-aș opri incidental să mă uit la o știre care ar începe cam așa "Iată fazele spectaculoase înregistrate ieri în meciurile din Liga I..." Doar că nu reușesc să dau o astfel de știre. Jurnalele de sport par să fie compuse exclusiv din ce a declarat X. despre Y. și Z. despre X. E foarte ciudat, pe undeva seamănă cu politica; dar, chiar cu mărturisita-mi lipsă de interes, genul acesta de pase verbale mi se pare cu mult mai plicticos decât cele cu mingea. Eu îl știu pe Gigi Becali ca politician mediocru, nu știam că e și jucător de top - dar după frecvența cu care apare la știrile sportive trebuie că este unul dintre cei mai bun fotbaliști ai României.

Lăsând pe moment ironia la o parte, am spus că fotbalul nostru, așa cum e prezentat în știri, seamănă cu politica. Mai corect ar fi să spun că amândouă seamănă cu un alt domeniu de mare interes public: can-can-ul. Cum l-a provocat sau înjurat unul pe celălalt, de ce s-a certat antrenorul cu patronul, ce mașină sau gagică și-a tras jucătorul cutare - toate astea nu sunt știri de sport, sunt știri de can-can care se întâmplă să-și aleagă subiecții din domeniul fotbalistic, pe temeiul notorietății pe care aceștia încă o au. "Încă" pentru că notorietatea lor e în declin. Acesta a devenit evident astăzi, când la licitația pentru drepturile de televizare ale Ligii I doar 3 din 9 pachete s-au vândut. Este, de asemenea, și perfect explicabil: în domeniul can-can-ului competiția este foarte strânsă. Sigur, sunt patroni de fotbal care se pot lăuda cu mai multe divorțuri de antrenori decât au Iri cu Moni și Prigoana cu Bahmu la un loc, dar sunt oare la fel de spect