Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sora românului ucis în timpul unei misiuni a presimţit că afganii i-au omorât fratele

Publicat in Adevarul, luni 4 aprilie 2011 ·

Sora românului care a fost ucis în timpul unei misiuni a Naţiunilor Unite, Rodica Moţco, este devastată. Femeia a povestit cât de dedicat a fost Filaret Moţco misiunilor militare, în timpul cărora a mai înfruntat moartea.

Rodica Moţco, una dintre surorile românului care s-a aflat printre victimele incidentului de vineri seară din Afganistan, se pregăteşte alături de ceilalţi fraţi şi de mama de 83 de ani de înmormântare. Rodica Moţco locuieşte în Arad de mai bine de 20 de ani. De când a aflat că fratele ei a fost omorât cu sânge rece nu mai mănâncă şi nici nu îşi poate găsi liniştea. Ea va mai sta câteva zile la Arad şi, cel mai probabil la sfârşitul săptămânii, va pleca spre localitatea natală Izvoarele Sucevei, deoarece trupul lui Filaret va fi repatriat.

De la Arad vor pleca la înmormântare mai multe persoane, printre care rude şi apropiaţi ai familiei. „Cum ne anunţă că îl va aduce în ţară plecăm spre Suceava. Ţin permanent legătura cu mama şi cu ceilalţi fraţi ai mei. Până în acest moment nu se ştie exact în ce zi va fi adus. Aseară ni s-a spus că pe duminică. Este groaznic. Toată familia este distrusă şi nu ne mai putem găsi liniştea”, a spus Rodica Moţco.

Ştirea despre tragedie

Filaret Moţco avea 43 de ani şi lucra la Secţia de Afaceri Politice a Biroului ONU din Mazar-I-Sharif. El a fost principalul sprijin al familiei, ajutându-şi fraţii şi mama. Rodica Moţco poveşteşte cu lacrimi în ochi că, vineri seara, atunci când a auzit prima dată ştirea, dar pe când nu se cunoşteau numele celor care au murit, a simţit că este vorba despre fratele ei.

„Eram la serviciu şi ascultam ştirile. Chiar i-am spus unui client, care era de faţă, că am presimţirea că este fratele meu. Acelaşi sentiment l-a avut tot atunci şi un fin de-al meu. De atunci am început să dau telefoane şi mă rugam să nu fie adevărat. Mi s-a spus că n

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 55 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 50 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 39 minute
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 39 minute
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Atenționare de călătorie pentru Bulgaria, emisă de MAE

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Elenă sau Republica Turcia că, pentru perioada 21-24 iunie 2024, sunt precon

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum o ora
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 4 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 5 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

20°/28°
Constanta
acum

19°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°