"Şi mă cere, mamă, cere. – Cine dracul te mai cere? – şi mă cere d-un bărbier…", fredonează Iordache, calfă la Girimea, chiar la începutul actului I al piesei lui I.L. Caragiale "D'ale carnavalului". În spectacolul cu acelaşi titlu al lui Silviu Purcărete, adus la rampă zilele trecute de Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu, ceea ce îngâna personajul amintit devine ceva obsedant pentru lumea din scenă şi pentru public. Muzica scrisă de Vasile Şirli şi interpretată de orchestră şi cor (actori şi studenţi la Actorie) e ca un laitmotiv a tot ce se întâmplă timp de aproape două ore pe scenă.
Când o echipă foarte bună de creatori se implică în montarea unei piese româneşti foarte bune, având o trupă pe care o cunoaşte foarte bine, nu poate ieşi decât un lucru foarte bun. Aşa este – foarte bun – spectacolul "D'ale carnavalului", un produs artistic al "interconectării" unor energii creative.
Atunci când intri în sală, vezi pe scenă doar nişte cărămizi în centrul ei. Te întrebi ce au pus la cale Silviu Purcărete, regizorul foarte priceput şi în ale scenografiei, căci a absolvit şi o şcoală de arte, şi Dragoş Buhagiar, scenograful care semnează decorul şi costumele la acest spectacol. Dar o dată ce în sală se stinge lumina şi apare în stânga scenei un camion nu-ţi mai pui întrebări. Din camion se descarcă fel de fel de obiecte şi se conturează frizeria lui Nae Girimea. Se aduc covoare, scaune, măsuţe, găleţi, o uşă. Cărămizile se folosesc la trasarea unei "treceri" – câte o cărămidă la un pas distanţă, ca să nu mergi chiar prin noroi când vii cu fel de fel de trebi la Girimea, frizerul şi subchirurgul. La uşă, pe jos, ziare. Te descalţi când intri în frizerie.
În fundul scenei, "orchestra" cântă în ritmul obsedant: "Şi mă cere, mamă, cere. – Cine dracul te mai cere?". Te sâcâie melodia. Muzicile modulate ale lui Vasile Şirli, scrise de acest compoz
