* FINANCIAL TIMES
* Vivendi preia deţinerea Vodafone la SFR
Compania franceză Vivendi a încheiat o afacere cu grupul britanic de telefonie mobilă Vodafone, iar potrivit înţelegerii, aceasta din urmă va primi 7,95 miliarde euro pentru cota de 44% deţinută la SFR, al doilea operator de telefonie mobilă din Franţa.
* Minmetals oferă 6,5 miliarde dolari pentru Equinox
Minmetals Resources din China a lansat o ofertă nesolicitată de 6,5 miliarde dolari pentru Equinox Minerals, companie minieră canadiano-australiană cu activităţi în domeniul cuprului.
* Autorităţile financiare din SUA, divizate cu privire la riscurile sistemice
Oficialii americani au păreri diferite cu privire la numărul instituţiilor financiare care ar trebui considerate de importanţă sistemică, spun surse apropiate discuţiilor în materie. Potrivit Federal Deposit Insurance Corporation, pot fi considerate astfel mai multe instituţii, precum marile fonduri speculative, asigurătorii şi administratorii de fonduri, în timp ce Trezoreria şi Federal Reserve preferă să desemneze numai câteva societăţi din domeniu drept importante pentru sistemul financiar.
* WALL STREET JOURNAL
* Wachovia, în vizor pentru vânzarea de obligaţiuni
Securities & Exchange Commission se pregăteşte să lanseze acuzaţii civile împotriva Wachovia Corp., bancă deţinută în prezent de Wells Fargo & Co., pentru o presupusă vânzare la un preţ exagerat a obligaţiunilor garantate ipotecar, afirmă surse apropiate situaţiei.
* ICE dă putere ofertei Nasdaq pentru NYSE
Valoarea reală a ofertei lansate vineri pentru preluarea New York Stock Exchange nu este dată de Nasdaq, ci de partenerul său IntercontinentalExchange Inc. Nasdaq OMX Group Inc. nu ar fi putut lansa o ofertă de 11,3 miliarde dolari pentru NYSE Euronext fără ICE, care, dacă tranzacţia va avea loc, va deveni a pat