Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cuget Liber Spitale care ne jupoaie de bani

Publicat in Ziua Constanta, luni 4 aprilie 2011 ·

Spitalele nu au medicamente şi nici dotări pentru a trata, aşa cum trebuie, un pacient. Într-un interviu acordat ziarului „Cuget Liber", dr. Constantin Dina, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa vorbeşte despre cum pot fi cheltuiţi cu cap banii din Sănătate, pentru a fi rezolvate aceste probleme. - Care sunt „bolile" Sănătăţii constănţene? - Principala „boală" a sistemului sanitar din Constanţa este cea pe care o întâlnim în toată ţara şi mă refer la subfinanţare. Dar cred că prin măsurile luate de Ministerul Sănătăţii, adică prin descentralizarea managementului spitalelor şi a fondului asigurărilor sociale de sănătate, prin clasificarea spitalelor, vor fi eficientizate cheltuielile şi vom avea o mai bună finanţare a spitalelor care au dotări şi condiţii de cazare normale. Iar aici vorbim de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, care, ştiţi şi dvs., acuză multe probleme de finanţare. Ne zbatem să obţinem clasificarea de rangul I, iar de la 1 iunie nu vor mai avea ce să acuze, căci vor avea un contract mai bun cu Casa de Asigurări de Sănătate. Apoi, la capitolul resurse umane, stăm cât de cât bine. Avem specialităţi acoperite, dar avem şi specialităţi unde avem lipsuri. Cel mai elocvent exemplu este al medicilor de anestezie terapie intensivă, care sunt rari în judeţul Constanţa.

- Dar cu ce ne putem mândri?

- Cu faptul că, începând din 2010 şi până în prezent, s-au făcut multe investiţii în SCJU Constanţa, ne mândrim cu Unitatea de Primiri Urgenţe, care rivalizează cu unităţi din afara ţării.

- Ce va însemna clasificarea spitalelor?

- Eficientizarea cheltuielilor. Vă dau un exemplu: un pacient dintr-o localitate din apropiere de Cernavodă este transportat, iniţial, la Spitalul Orăşenesc din Cernavodă. Este ţinut aici aproximativ 24 de ore, după care este trimis la Spitalul Medgidia. Toate aceste drumuri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 57 minute
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 39 minute
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 2 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

AUR a aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR) din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Toţi cei şase europarlamentari AUR au aderat la Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR). „Ne-au cântat prohodul, dar s-au înşelat! Europarlamentarii AUR vor activa în cadrul Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), ce

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 2 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Măsuri urgente ASF propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) propune prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024 motivând că o astfel de măsură combate creşterea excesivă a preţurilor ce poate avea loc brusc, pe fondul dezechilibrelor din piaţă,

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice, botezată Nadia Comăneci

Mediafax acum o ora
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a schimbat denumirea avionului după ce a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Bugetul UE pentru 2025, de aproape 200 miliarde de euro, vizează consolidarea finanţării destinate priorităţilor Europei

G4Media acum 55 minute
Comisia Europeană a propus miercuri un buget anual al UE în valoare de 199,7 miliarde de euro pentru 2025. Bugetul va fi completat de plăţi estimate la 72 de miliarde de euro în cadrul NextGenerationEU. Acest pachet financiar substanţial va ajuta UE

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 5 ore
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 6 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Vremea

București
acum

32°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/26°
joi

21°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

28°
mie.

17°/30°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

31°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

20°/36°
sâm.

23°/39°