Foto: Rador/Agerpres Nicolae Iorga rostea în urmă cu 89 de ani cu justeţe că arhivele încă ascund "solide pagini de istorie" despre Crăişorul Munţilor. "Cea dintâiu datorie a noastră faţă de figura eroică şi tragică a lui Avram Iancu e să-l scoatem din negurile unei legende neclare şi naive pentru a fixa istoric ce a fost el în adevăr, care au fost intenţiile şi acţiunile sale, ce legături şi-a creat el în timpul când – cărturarii făcând obişnuita diplomaţie prin oraşe – el singur era, cu preţul vieţii sale, represintantul luptător cu armele, deşi pregătirea lui era aceia a unui advocat, pentru drepturile poporului său.
Atunci când se vor face răbdătoare studii de arhive în locul farselor de circumstanţă, când se va răsfoi, de pildă, corespondenţa din 1848, abia atinsă pe dinafară de ai noştri, care se păstrează în biblioteca Museului Cultural din Arad, se vor avea solide pagini de istorie despre dânsul", nota în 1922 Nicolae Iorga.
Istoricul a tradus în revista Transilvania un pasaj din din volumul "Chretiens et Turcs", carte franceză care a avut trei ediţii (a treia, aceea pe care o întrebuinţăm, la Paris, în 1867) (...) a lui Eugene Poujade, în care face referire la declaraţiile generalului rus Lüders "care a mers în Ardeal şi Ungaria să suprime revoluţia ungurească".
Nicolae Iorga oferea traducerea din limba franceză: "Aceştia (Românii) mai ales sunt în stare de pariaşi şi formează în Transilvania populaţia cea mai nenorocită. Ei sunt aceia cari, încă de la începutul insurecţiunii, au sprijinit armata austriacă, şi Ruşii au avut să se laude mult de concursul lor pentru aprovisionări. Unirea lor cu Ungurii dela început ar fi dat altă întorsătură insurecţiei. Fără proviziile pe care le-am găsit în Principate şi fără Iancu, căpătenia Românilor din Ardeal, n’aş fi putut reuşi. De aceia printre corespondenţele pe care le-am prins, am găsit
